Poveste de seară
Anul trecut aveam ca pet o mămăruță. Venea în fiecare zi pe balcon și de multe ori o găseam pe ecranul laptopului. I-am spus Laika. Semăna mult cu un like.
De când m-am mutat, de fiecare dată când vin pe balcon, punctual, își face apariția un păianjen. I-am spus Adolf. Vine, își ocupă poziția, aceeași în fiecare seară. În seara asta am venit mai repede și l-am surprins cum alerga grăbit să-și ocupe locul. Acum e foarte atent ce scriu despre el. Deși pare out of focus, e foarte concentrat și parcă îl aud: „Wow. World wide web! Heaven!” (sursa foto) – Liviu Balint
