Îi știam de ceva ani, cu ”Cigarette burns”. Aș completa cu rândurile scrise într-un Octombrie difuz, când în spatele meu aveau loc diferite atentate la blocarea orizontului, reușite între timp, astfel încât acum orice întoarcere spre lumina de dinainte are nevoie de susținere puternică a încrederii că, și dacă unele lucruri dispar vederii, ele încă există, doar să treci de obstacole:
Balconia song
Rar am ascultat în ultima vreme un cântec plin de atâtea sfârșituri și începuturi. Cântecul ăsta are exact forma balconului meu. Locul în care am gândit, am creat, am visat, am fotografiat, am scris, în care s-a întâmplat să îmi ningă pe tastatură sau să fiu orbit de lumină. În ultima vreme, muzica pe care o ascultam lasă loc unor zgomote tot mai puternice. În fața lui și în spatele meu se construiește. Încet, încet, orizontul va dispărea. Deja au început să dispară din păsări. Într-o dimineață nu am mai văzut un copac. Multe din frunze s-au dus și ele. Două hornuri de case, gone. Unii dintre cei pe care-i vedeam aproape, gone. Azi dimineață deja locul unor amintiri fusese luat de muncitori cu cască de protecție. Încet, încet. apusurile și răsăriturile vor fi tot mai puține. Încet, încet, voi vedea tot mai aproape. Încet, încet, forma balconului meu se va strânge în ea, până va deveni o inimă.” – Liviu Balint