Un ursuleț albastru

„Urmează stația Baia Mare, cu peronul pe partea stângă. La inimă mă refer. Venisem din vacanță, ne petrecusem împreună zece zile. Eram clasa a cincea. Am pe undeva o fotografie de-atunci, purtam o fustă… roz. Țin minte că îi plăcea să mă enerveze strigându-mă Morcoveață. Târziu am înțeles că oamenii se amuză întocmai pe seama celor care le sunt simpatici. Am cules afine împreună. Și alune de pădure, genunchiul meu drept poartă semnul. La întoarcere acasă, la mătușa mea din Baia Mare, înainte să ne despărțim, și-a făcut curaj și m-a pupat. Sub balcon. Vlad. Vlăduț. Primul meu răsărut. I-am dăruit singurul ursuleț de pluș pe care l-am dăruit vreodată, era albastru, zicea că o să aibă grijă de el toată viața. Cine-a mai văzut ursuleți albaștri? Despre toată viața am înțeles mai târziu că e relativă.” – Veronica Soare

Comentati?