Good light-ul din seara asta se vrea o pildă … numai de-aş fi capabilă s-o formulez cum trebuie!
Sunt uşi care ai impresia că sunt deschise, par că te aşteaptă să le treci pragul şi când dai să faci un pas dincolo de prag descoperi un obstacol; nu ştii ce să faci, ce sa crezi: e acolo doar ca să-l dai tu la o parte şi să intri, sau e o barieră elegantă care să nu te „invite” mai mult înăuntru?
Sunt oameni care sunt calzi, buni, te caută, „te mângâie” cu felul de a fi, te invită să îndrăzneşti, îi simţi aproape, par că au uşa deschisă dar când eşti gata să mai faci un pas spre interior … ooops! Linişte. Nu se aude: „Te rog, intră!” E ceva acolo pe prag care impune o bariera, e tăcere … tăcere ca şi când nimic nu s-ar fi întâmplat până atunci.
Viaţa-i scurtă, dragilor. Nimic nu e mai trist decât să vezi că prietenia îti este ţinută dincolo de prag …
Imi spunea Maria: lucru greu, Lucille, ce ceri tu.. „ceva acolo în prag” aş traduce-o în teamă… teamă de orice fel, teama de a fi descoperit (cu toate vulnerabilităţile), de a descoperi (şi a pierde imaginea pe care ţi-ai creat-o), de a pierde controlul (care control?? dar ce contează!!)… De a dori mai mult, de a dori mai puţin 🙂 de a nu mai şti ce doresti Cum era, in zona lui Tarkovski din Calauza, dacă-mi amintesc bine, teama de dorinţa cea mai adâncă…