în parc nu era nimeni

„‘bicicleta era galbenă și era rezemată de o bancă în parcul Ioanid în parc nu era nimeni.’
Ții minte când ne-am dat noi întâlnire-n parcul Ioanid
ca să murim unul la altu-n brațe de un sfârșitul lumii
anunțat la TV de-un geolog basarabean cu acte-n regulă?
Ții minte?
Ne-am așezat pe-o bancă-n centru
și creierele noastre crude care-și lăsaseră părinții-acasă în pericol
au măsurat distanța până la casele din jur
să nu ne cadă-n cap. Să fim găsiți
intacți și împreună de cei câțiva ghinioniști supraviețuitori.
Ții minte?
Aveam provizii de tutun și-atât.
Sfârșitul ne era-n program la miezul nopții.
Și corpurile ni s-au încurcat în multe brațe
și gurile s-au confundat una cu alta
vorbind pe limba aia în care nu zicem, de fapt, nimic.
Corpurile-alea nu se mai iubiseră
și nu se mai luptaseră și nu se împăcaseră.
Și nu muriseră.
Aveau s-o facă acuma pentru prima oară.
Și-aveau să le consume pe toate celelalte într-o moarte.
La miezul nopții. La 0.00. La sfârșit și la început.
Ții minte?
A trecut miezul nopții și au trecut și zorii.
Și lumea a ieșit din case să meargă la servici.
De-aici nu mai țin minte.
Aveam să aflu mai târziu că eu sunt singura
care-a murit în noaptea aia.
Așa cum am murit de câte ori am mai iubit
și am vorbit pe limba aia în care nu zicem, de fapt, nimic.
De câte ori am mai iubit a fost sfârșitul lumii.
Și tot nu pot să mă obișnuiesc cu faptul
că lumea merge-n continuare la servici.
__în parc nu era nimeni.” – Dorina Chiriac (foto Vlad Eftenie)

vlad-eftenie2

Comentati?