„Astazi e ultima data cand mai am 54 de ani.
Si nu stiu daca sa ma bucur sau daca sa raman in groapa de potential in care am coborat de cateva saptamani, odata cu toamna.
Sa ma bucur ca incerc si uneori reusesc sa raman echilibrata, rationala si realista, cred ca asta ar trebui.
In acelasi timp, m-am gandit la piesa revazuta recent, „Tartuffe”, cea care mi-a amintit de cativa oameni pe care i-am crezut prieteni, in timp ce ei aveau un plan clar creionat in relatia cu mine: acela de a se folosi de mine, de buna mea credinta, de umanismul meu si de sensibilitatea la problemele altora, trasatura care m-a facut vulnerabila. Si, nu in ultimul rand, de convingerea ca sunt un om discret, care nu va vorbi.
Sa ma bucur ca reusesc sa traiesc cu handicapul ca nu prea stiu sa traiesc avand de-a face cu oameni fara cuvant, cu mitocania, cu bascalia, cu rasoleala.
Sa ma bucur ca filtrele care functioneaza ca sisteme de aparare incep sa functioneze; fara a ma inrai, in ciuda dezamagirilor si-a gustului amar.
Sa ma bucur ca ai mei sunt bine.
Ca eu sunt bine; ma rog, peste linia de plutire.
Ca Aki este bine.
Ca nu mi-e foame. Nici frig.
Ca am Facebook.
Ca am prieteni care ma indragesc si se gandesc la mine cu zambet pe fata.
Ca si oamenii care nu ma plac, nu pot spune despre mine ca n-am caracter.
Ca pe unde am trecut nu numai ca n-am trantit usa, dar am lasat-o deschisa.
Ca primesc vesti de la fosti colegi.
Ca atunci cand ma vad, fostii elevi imi sar in brate, desi sunt mai degraba un profesor solicitant, ca sa nu spun sever.
Ca am bucurii simple.
Ca ma plimb pe jos pe stradute.
Ca vanzatoarele de la pravaliile din cartier ma indragesc.
Ca femeia de serviciu sare sa ma ajute cand ma vede cu sacose grele.
Ca hostessele de la Opera ma lasa sa intru in sala si daca am uitat biletul acasa, dar stiu locul meu.
Ca nu ma blazez, neputincioasa.
Ca visez.
Ca ma minunez.
Ca traiesc.” – Ofelia Cozma
Eu nu reusesc sa fac bilanturile astea. Ma emotionez, ma pierd in amintiri si sfarsesc prin a nu mai aduna gandurile. Sa ai bucurii simple e nu doar frumos, dar si extrem de benefic sufletului. La multi ani, Ofelia! (fotografie © Ovidiu Moisin)