„Oameni buni si dragi prieteni,
Poate pentru ca am citit si am simtit atata bucurie si duiosie dupa intalnirea cu Premianta noastra de sambata, Maria, sau poate pentru ca e primavara sau poate pentru ca pur si simplu asa simt, sau fara macar vreun motiv anume, as vrea sa va impartasesc cate ceva dintre cele la care m-am gandit in ultimele zile. Nu ma judecati prea aspru, nu am maiestria vorbelor, nici nu ma pricep sa construiesc metafore frumoase, scriu din suflet si cu simplitate. Le multumesc mult de tot de pe acum celor care vor avea rabdare sa citeasca pana la sfarsit pentru ca presimt ca nu voi putea spune ceea ce as vrea sa spun in doua, trei randuri.
Ne trezim dimineata intr-o fuga… Bem o cafea pe graba daca o bem, dusul si fuga cu gandurile deja conectate la 220, la munca noastra, oricare ar fi aceea. A! Ne mai amintim, daca mai avem copii acasa, ca le-ar trebui ceva bani de buzunar si stai, oare zicea ca are teza azi ? Hm… nu cred, poate vreun test. Lasa ca se descurca. Oare si-o fi cumparat ieri blugii aia de care zicea? N-am avut timp aseara sa vorbim… Iesim pe usa, ne zvarlim in masina, odata cu cheia din contact porneste radioul… Ia te uita, iar perchezitii, iar niste furtisaguri, nemernicii… Mai auzim in treacat ca vin niste catastrofe, ca ploua interminabil, ca la americani le-a dat zapada in plina vara, ca razboiul e la granite… Uf… si peste toate astea, ajungi la serviciu, cad termenele din calendar, un sef urla ca nu si-a incasat banii din cauza ta sau „esti incompetent, te dau afara!!!”. Te gandesti printre picaturi ca viata e nesuferit de grea, ca totul te copleseste, cand Doamne am sa-mi trag sufletul…
Si, intamplator, afli ca in orasul tau se intampla ceva. Cineva ti-a facut o invitatie pe Facebook la un eveniment. Eveniment? Ce-o mai fi si aia? Premiantii fara Premii? Cine are timp de asa ceva? Sambata? Cand trei oale scot aburi pe aragaz, aspiratorul troneaza in mijlocul casei, ala micu’ vrea fix tricoul ala pe care n-ai apucat sa-i speli si tipa „am intalnire aaaaazi!”, masina de spalat isi bate joc de tine si termina prea repede programul iar tu cu parul valvoi si ochii in crucis cum ai putea sa lasi toate astea si sa pleci taman in mijlocul orasului la te miri ce eveniment.
Dar, printr-o minune sau dintr-o insistenta a unui prieten, Dumnezeu sa-i dea sanatate, te duci.
Si te opresti. Din alergat, din presiune, din ganduri. E ca atunci cand reusesti sa-ti opresti mintea din a vorbi. Iata, ai reusit sa faci ceea ce toate cartile de dezvoltare personala iti spun sa faci. Sa taci un moment si sa asculti. DOAR sa asculti. Privesti omul din fata ta. Zambesti. Privesti. Zambesti. Si plangi. E plansul acela bun si sanatos, acela care iti da usurare, plansul acela…
Cum? Se intreaba inima ta si nu mintea de aceasta data.
Lumea asta in care traim nu e rea? Asa stiam.
Cum? Sunt valori pe care le aplaudam si pentru care lacrimam?
Cum? Pe harta tarii mele exista un oras in care UN OM intr-o zi poate asa, intr-o marti dupa-amiaza, s-a gandit la acest proiect???
Cum? Se intampla tocmai in orasul meu? Cum???
Nu cunosc pe nimeni aici, de ce imi zambesc oamenii astia?
Si simti raspunsul…
Iti zambesc pentru ca se bucura ca esti acolo. Pentru ca si tu contezi. Pentru ca ai venit de acasa, ti-ai lasat balta oalele alea si ai venit sa simti.Ai venit sa traiesti, ai venit sa fii prieten. Sa fii prietenul acela care poti fi. Care nu importa cine esti, ce masina ai si in ce casa locuiesti. Nu are importanta cine esti si ce faci.
Asa s-a intamplat cu mine, dragi prieteni. Mi-a trebuit un an de zile sa ma decid sa merg la Premianții fără premii.
Ce sa intampla aici? O MISCARE DE REZISTENTA. O miscare de rezistenta pentru sustinerea valorii umane, a frumosului din om, a daruirii. Unde se gasesc acesti Premianti fara premii? Printre noi. Oameni care fac parte din comunitatea noastra sau nu, dar care fac ceva cu viata lor. Ei sunt exemplu. Indiferent daca nu-i cunoaste nimeni sau ii stie o lume intreaga. Iar noua, celor care putem veni sa-i salutam si sa le multumim ca s-au daruit ne sta in putere sa crestem aceasta miscare. Copiiilor le putem arata ca exista lucruri mai importante decat pseudovedetele, masinile scumpe, hainele de firma, spaga si reusita pe cai din dos. Noua ne putem dovedi ca omenia si admiratia pentru valoare n-au murit in noi. Avem cu totii o mare sete de valoare, de uman, de bine, de zambet si de fapt de bucurie. Vrem sa spunem STOP acelor ganduri care ne framanta permanent. Sa o facem macar pentru cateva minute. Sa aplaudam.
In micul nostru orasel de la poalele cetatii s-a nascut ceva. Datorita unui om care a avut acest gand si puterea de a-l trasforma intr-un proiect pe care l-a si pus in practica, aici , la Deva s-a nascut din nou binele in societatea noastra. Inca mai putem crede, inca mai putem admira, inca mai putem iubi si inca mai putem aplauda fara sa ne-o ceara cineva. Doar pentru ca simtim.
DOAR PENTRU CA MERITA.
Va asteptam sa va opriti pentru o clipa din tumultul zilelor saptamanii si sa respirati alaturi de noi valoare si iubire.
Nu exista interese. De niciun fel. Acele voci care au incercat sa spuna asta apartin unor oameni mici si eu nu vreau sa scriu aici despre ei. Mi-ar murdari starea. Este numai de la oameni pentru oameni oricat de incredibil ar putea parea. Dan, ai avut atat de mult curaj…” – Alina Bogdan