M-am gandit mult in ultima vreme la bunatate, de fapt mai corect ar fi sa spun la lipsa ei. Sau cel mai bine ar fi sa spun drept ca m-am gandit la rautate. Putem fi îngrijorati, nelinistiti, preocupati, pierduiti in ganduri si putem parea nepoliticosi intr-un moment de neatentie, dar acestea sunt distrageri, niciodata acte deliberate de rautate sau agresiune. Si totusi observ ca ne pierdem in conveniente, incercam inutil de mult sa impresionam, uitand cine suntem si ce ne dorim de fapt. Vrem sa parem in loc sa fim. Vorbim dar nu mai simtim, dam, dar nu mai oferim. Ni s-au atrofiat simturile. Cred asta de ceva vreme dar am crezut ca-s eu defecta. Am gasit zilele trecute strigatul asta al prietenei mele:
„Feriti-va sa rostiti vorbe neacoperite de simtirea inimii. Refuzati-va ispita de a consola din politete. Nu dati sfaturi si nu oferiti solutii problemelor care nu va privesc, daca acele sfaturi nu vi se cer. Uitati voi insiva sa faceti promisiuni daca exista probabilitatea (si mai intotdeauna exista) sa nu le onorati (si asta mai cu seama copiilor). Mizati (tot) mai mult, (tot) mai des pe sinceritate ca s-o primiti (tot) mai mult(a), (tot) mai des de la ceilalti!
„Unii oameni isi nenorocesc semenii impilandu-i, altii, din contra, consolandu-i.” – Max Blecher
Nu stiu ce-mi veni sa zic toate astea. Poate, in sfarsit, ploaia …” – Dorina Darie Peter