Iele

„Mică fiind ascultam înfricoşată, dar oarecum fascinată, poveştile cu iele. Mult mai târziu, aveam să ascult o altă poveste despre ele, poveste care mi-a rămas adânc întipărită-n minte, datorită conjuncturii vieţii mele de-atunci.

Maya era bunica unui apropiat prieten din trecutul meu, pictor, conştient de harul şi potenţialul său, un om care jongla lesne cu absurdul, care se simţea-n largul său prin zonele abstracte, care îmbrăţişa suprarealismul, dar şi fizica, matematica sau genetica, căutând nenumărate răspunsuri, lângă care trebuia mereu să am un carneţel în care-i notam ideile ce abundau în mintea sa, ca apoi el să facă lucrări şi să-şi dezvolte gândurile, aşternându-le. Nebunia sa, cel mai adesea constructivă, dar nu doar astfel, era cunoscută de către toţi cei apropiaţi.

Ei bine, Maya era o femeie de vreo şaptezeci şi ceva de ani, o femeie simplă şi blândă, cu frică, dar şi cu iubire faţă de Cel de Sus, cu Dumnezeu în suflet şi în fapte. Ştiuse a îmbătrâni frumos, adunând în dânsa o partea din înţelepciunea ancestrală a satului, având mereu la-ndemână câte o vorbă de duh pentru fiece ispravă din jur.

Şi ne povestea cum, copilă fiind, pe când avea şapte ani, s-a dus după părinţii ei la o nuntă într-un sat vecin. Pe drum, în timp ce traversa un deal, în plină noapte, a fost înconjurată de nişte entităţi feminine îmbrăcate în alb, care se mişcau uşor, deasupra pământului, în ritmul unei muzici nepământene, pe care şi-o amintea chiar şi la vârsta ceea. Fascinată de muzică şi de frumuseţea lor, nici nu realiza că mergea odată cu ele. Deodată a lătrat un câine, spiritele dispărând brusc. Ajunsă în sat, la acea nuntă, sătenii i-au spus că a avut mare noroc cu acel lătrat de câine, altminteri ar fi luat-o ielele cu ele. Privind-o cum povestea, cât de transpusă era în toată povestea respectivă, ştiind-o un om curat, nu aveai cum să nu o crezi când ne spunea că încă-i mai răsună-n minte sunetele din acea noapte.

Prietenul meu, cunoscând credinţa că dacă cineva vede iele, atunci persoana în cauză sau un descendent al acesteia va vedea idei, îşi găsea, râzând, justificarea nebuniei şi a genialităţii lui:
-N-am scăpare, dar e o binecuvântare. Maya a văzut iele!: – Ioana Steluta Manea (fotografia este un crop din Primavara lui Sandro Botticelli)

Comentati?