” Desiderata
Viața mi-a oferit, pe lângă cele din familie, alte trei femei: my English teachers. Each one a Lady in, and out.
Cu d-na Sfâra am dezvoltat engleza din desene animate (clasice, acum pierdute) încă din clasa I (pe vremea mea, abia în a II-a începea dansul lingvistic) prin săli profesorale, cabinete sau laboratoare, în funcție de care ne oferea spațiu pentru timpul petrecut învățând, pronunțând sau recitând. Totul în limba care mă va urmări și defini. Mi-era dragă, cu al ei păr scurt blond și înaltul ochilor albaștrii. Și acum mi se proiectează testul de la irregular verbs, unde, cu 0,50 din oficiu, am luat 9,50. Poate un prim sentiment de reușită, în această limbă, potențat, evident și de exigența-i caracteristică. Sau, reproșul dânsei că doar eu doresc să răspund, intrând, fără nonșalanță, peste muțeala ce se instala în clasă ori, nici măcar aștepând, ci doar spunând. Pentru ca apoi, trasă de urechi de Mamă să aleg să nu mai spun nimic, nici întrebată. Eram intrigată de ce, nici așa, nu mulțumeam. Evident, și atunci, precum și-acum, echilibrul e poate cel mai dificil de ajuns.
Am schimbat-o, odată cu orașul. De la blondul ei am trecut la brunetul d-nei Miclăuș, care mi-a rămas mereu o eleganță vizuală, din clipa în care a intrat pentru prima dată în clasă. Prietenă bună, nu doar cu exigența, ci și, urma să aflu ulterior, cu viitoarea mea profesoară, Alida. Alături de care, în a ei english room, am scris și am citit de-mi pierdeam noțiunea timpului, iar el trecea, cu orele, înnoptând lumina.
Aș scrie o carte despre ea, cea care mi-a rămas, deși a plecat spre her green green grass, de un an deja. Mi-aduc și-acum aminte momentul în care s-a retras spre bucătărie. A revenit, jumătate de oră mai târziu, spunându-mi că trebuia să gătească, deși nu făcea asta mai niciodată, atunci. Avea nevoie de o decuplare de ideea că în a sa vastă bibliotecă nu mai există carte din care să nu fi lucrat. “Alexandra, nu mai avem materiale”, “Teacher, relax, cumpărăm altele”. Așa am și făcut, împreună. Pentru ca apoi, după ce eu am plecat, fișele mele, împreună cu cărțile, să-i rămână pentru cei ce mă vor urma, dar niciodată înlocui. Mă suna să-mi spună: “chiar acum lucrez de pe fișele tale. Știi tu, cele pentru tipuri de texte”, sau “Lovely, am dat drept exemplu un text de-am tău”, sau “Alexandra, mi-e dor de Stefan Cel Mare”. Ne revedeam, din timp în timp, la o cafea și recuperam. Îi ascultam durerea născută din vădita plonjare-n superficial a copiilor de azi, îi înțelegeam frustrarea față de cei ce alergau în fals, după note sau certificate și mă cutremura-n modestie când îmi spunea că alt student ca mine nu va mai avea. Mi-a rămas și ea mie, așa cum îi eram: “unică”.
Ieri, răsfoindu-mi mapele din acea vreme, am dat peste o scrisoare. (Teacher obișnuia să le scrie elevilor ei o scrisoare de final, celor de la profil bilingv. Eu fiind o intensiv realistă n-am avut ocazia oficială de a mi-o fi înmânat, ci, în casualul nostru intim, mi-a oferit-o. Spre citire și nu doar). Vă las cu ea, scrisoarea. Alida-mi va rămâne mie și celor care au avut onoarea de a o întâlni, mintea și sufletul de a o primi:
“Go placidly amid the noise and haste and, remember what peace these may be in silence. As far as possible, without surrender, be on good terms with all people. Speak your youth, quietly and clearly. Listen to others, even the dull and ignorant ~ they too have their story.
Avoid loud and agressive people ~ they are vexations to the spirit. If you compare yourself with others you may become vain and bitter for, always there will be greater, or lesser ones than you.
Enjoy your achievements, as well as your plans. Keep interest in your own career, however humble ~ it is a real possesion in the changing fortunes of time. Excercise caution, for the world is full of trickery, but let it not blind you to whatever virtue there still exists. Many strive for high ideals ~ life is full of heroism, everywhere.
Be yourself. Especially, do not feign affection. Neither be cynical when it comes to love, for in the face of all aridity and disenchantement, it is as perenial as the green of grass. Take kindly the counsel of years, surrender greacefully the things of the youth. Nurture strength of spirit to shield you in sudden misfortune. But do not distress yourself with imagining ~ many fears are born of fatigue and loneliness.
Beyond a wholesome discipline, be gentle with yourself. You are a child of the Universe, no less than the trees, or the stars. You have a right to be. Whether or not it is cleare to you why, do not doubt, everthing is unfolding as it should. Therefore, be at peace with God, whatever you concieve Him to be. No matter your labors and apirations, in the noisy confusions of life, be at peace with your soul. With all its sham, drudgery and broken dreams, it is still a beautiful world.
Be careful. Strive to be happy.
To my students, with LOVE.” (DESIDERATA by Alida Velea)” – Alexandra Cel Mare-Irimie