„Să fii uitat
Curând, undeva în lume şi undeva în suflete, va fi Săptămâna Mare.
Săptămâna în care cerem iertare celor cărora le-am greşit, săptămână în care vom ierta greşelile greşiţilor noştri. Trăim iubind, urând, iertând şi uitând. Uitând şi iertând atunci când este posibil.
Când dincolo de orgolii şi încăpăţânări inutile, traversăm un pod şi întindem o mână. Nu există antidot împotriva uitării aşa cum nu există antidot împotriva aducerilor aminte.
Doar iertarea aduce lumina în suflete. Şi doar iertarea îţi permite să uiţi cu împăcare sau să-ţi aminteşti fără încrâncenări.
Nu este uşor să ierţi. Dar este mult mai greu să duci povara neiertărilor. Ale tale şi ale altora
Dacă-ţi doreşte uitare, uită …
Dacă vrei să fii iertat, iartă.
Poţi merge mai departe numai dacă ai reuşit să ierţi.
Şi păcatele greşiţilor şi păcatele personale.
Poţi ierta celui care ţi-a greşit dar iertarea nu va fi întreagă dacă nu ai reuşit să te ierţi pe tine însuţi.
Poate te-am iertat a doua zi, poate nu am făcut-o niciodată …
Poate consideri că nu ai nevoie de iertare, nici să dai, nici să primeşti.
Între greşeală şi păcat, între izbăvire şi mântuire, între iertările tale şi neiertările mele …îţi doreşti măcar să fi uitat.
Sau să fii uitat.” – Nuţa Istrate Gangan