Prima mea poveste de dragoste

dragoste„Eram în vara de dinaintea clasei a opta, într-o tabără din Munţii Apuseni, foarte aproape de Sarmisegetuza, la Costeşti. Nu şimţisem niciodată până atunci fiorii dragostei; mică fusesem băieţoi, preferând praştia cu scoabe şi cărucioarele cu rulmenţi, ca apoi să descopăr păpuşile şi joaca „de-a spitalul” sau „de-a profesorul”, dar, cel mai adesea, făceam gimnastică imitând-o pe Nadia sau cântam la chitară. Paradoxal, citeam multe romane de dragoste; într-a şaptea deja citisem „Ioana” de Holban, „Donna Alba” de Gib Mihăescu, ajungând la Guy de Maupassant, dar iubirea era pentru mine ceva mult prea îndepărtat, de care, parcă, nu aveam voie să mă apropii nici măcar în taină. Gândeam că sunt prea mică pentru astfel de porniri şi că deocamdată mi-e bine-n lumea păpuşilor si-a cărţilor, simţind, însă, de pe-atunci, că viaţa mea va fi un clocot intens la acest nivel. Şi nu m-am înşelat.

S-a remarcat din prima seară, pe terasă, la discotecă. Era fiul directorului taberei, trecea a douăsprezecea, înalt, brunet, practica baschet, alpinism şi visa la o carieră de arheolog. Dansa cu o studentă bine făcută, foarte aproape de ea, ambii ţinând între palmele unite un şarpe viu. Aveau să fie atracţia a vreo trei seri, cât timp ea a stat în tabără. Păreau un Adam şi-o Evă clocotind de dragoste, muşcând fără sfială din fructul oprit, însetaţi de erotism şi candoare, dar fără pic de vulgaritate în mişcări, în timp ce şarpele se unduia cu frenezie, frământat în palmele lor, în ritmul iubirii ancestrale.

În a patra seară, M. era singur. Îi plecase partenera. Mă uitam admirativ la el, fără a merge mai departe cu gândul, nici nu mi-aş fi imaginat că un băiat aşa frumos s-ar putea uita la mine, chiar dacă păream mai mare, dezvoltată şi conturată la trup fiind. Mi-ar fi plăcut să se îndrăgostească de sora mea, ea doar ce intrase la medicină, aşadar mai mare ca vârstă, frumoasă, radiind de prospeţime. Şi-l văd deodată că vine la mine şi mă invită la dans. A picat cerul pe mine. Munţii din jur se roteau nebuneşte, licuricii scăpărau de viaţă, focul de tabără urca vertiginos spre infinit, cuprinzându-mă-n vâltoarea sa şi pe mine, gândurile mi se opriseră brusc, în timp ce eu deja pluteam în braţele lui. Fără şarpe de astă-dată. Nu dansasem niciodată c-un băiat, dar în braţele lui totul era perfect, mustind a zbor c-un iz străin mie. Mă ţinea într-atât de aproape, încât mai că nu mi se oprise respiraţia; eram în vecinătatea acelei limite în care te-arunci cu totul interior, putând să cazi sau, din contră, să te înalţi, mişcările porneau din el, prelungindu-se într-ale mele, într-un mod atât de firesc, încât ai fi putut jura că m-am născut cu-acest dans în mine, mai ales că trupul are naivitatea sa frumoasă, secunde-n care gândirea e neputincioasă. Nu exista nici cea mai mică depărtare între noi; toată seara, până la stingerea programului, am fost unul. Doar am dansat. Fără gesturi ostentative, fără urmă de vulgaritate, un dans intens, din legea firii, ce exista de când lumea. Nu a vorbit cu mine, nu m-a întrebat nimic. A doua seară totul s-a repetat. Doar că, sora mea, niţel speriată de situaţie, s-a dus şi i-a spus că de-abia trec într-a opta. A rămas uimit, mi-a zâmbit frumos, spunându-mi că mă va căuta când voi mai creşte. Şi-a luat-o pe sora mea la dans, seară de seară. Nu eram deloc geloasă, din contră, mă bucura acest lucru, mi-era doar ciudă că sunt atât de mică. Şi nici nu putem opri fiorii iubirii care prinseseră viaţă în timp ce dansasem cu el. Degeaba s-a îndrăgostit în acea tabără un alt băiat de mine, degeaba îmi vorbea acela minute-n şir despre Goya şi despre picturile sale, eu eram cu gândul spre M. Mi-a promis şi la plecarea din tabără că mă va căuta; ne-a mai sunat apoi, ba chiar ne-a scris.
Am continuat să visez în taină, ani buni; nu lăsam pe niciun băiat să se apropie de mine, păstrându-mă pentru el. Era o perioadă când învăţam foarte mult, mai târziu, în liceu, iar momentele de pauză erau adevărate oaze de fericire, când orice vers, pe-atunci citeam mult Blaga, mă trimitea spre M. Eram atât de naivă încât eu chiar speram că-l voi mai întâlni, cu toate că el era dintr-o localitate îndepărtată din Munţii Apuseni.

Dar viaţa are frumuseţea sa şi stropii săi de inedit. Într-a unsprezecea, a apărut în viaţa mea Pictorul, tot un bărbat brunet şi frumos, mai mare decât mine, aducea oarecum cu M, iar el a reuşit prin spiritu-i puternic să dilueze, ba chiar să anihileze trăirile mele din trecut, punând în loc tumultul său dintre rai şi iad, precum şi nestăvilita-i sete de zbor. Altminteri, probabil că aş fi continuat să visez.

L-am căutat pe M, chiar azi, pe internet. Şi-a realizat visul. A ajuns un mare arheolog; sunt fotografii cu el, sunt articole faine despre munca sa. Un om care nu ştie că mi-a însoţit toată adolescenţa.

Îi mulţumesc lui Cezar Paul-Bădescu, căci datorită rândurilor postate de el, azi, în „Adevărul”, precum şi pe pagina sa de facebook, despre dragostea-i din copilărie, mi-am amintit această poveste, păstrată tainic într-un colţ din mine.” – Micul Prinţ

Comentati?