Papuci

Astă-seară, în maxi-taxi, o tânără, elevă de liceu, mă-ntreabă zâmbitoare:
-Sunteţi doamna profesoară Micul Prinţ?
M-a pufnit râsul. Sună tare haios.
-Da, sunt.
-Vă ştiu de pe facebook, vă urmăresc.

Ei bine, întâmplarea asta mi-a reamintit de o altă poveste, haioasă oarecum. În urmă cu vreo patru-cinci ani, mă sună o doamnă din Bucureşti, pictoriţă, soţia unui fost balerin de la Opera Română. Dânsa mă sunase la rugămintea unui prieten, tot pictor, pe care nu-l ştiam real, dar care făcuse obsesie din mine şi voia musai să ne vedem. Şi-aud la telefon:
-Domnişoara Micul Prinţ?
Pauză…Înghit în sec şi zic:
-Da.
-Sunt cutare, am venit în Constanţa, stăm în casă la Oleg Danovski, chiar pe malul mării (de parcă nu ştiam unde e casa lui), am fi foarte bucuroşi dacă ne-aţi vizita.
Refuz politicos, a doua seară mă sună iară. Aceeaşi voce:
-Domnişoara Micul Prinţ, insistăm să veniţi aici, pentru a vă cunoaşte.
Mă sfătuiesc c-un bun prieten şi până la urmă mă duc.
Pictorul, un bărbat trecut de cincizeci de ani, mă aştepta cu flori, pe bancă la Zorile, lângă casa lui Danovski, beat turtă, spunându-i, cu voce tare, prietenului său:
-Nu o să vină, bătrâne, e încăpăţânată.
Mai erau vreo doi balerini, mult mai în vârstă, mangă şi ei, un tip care lucrase prin ministerul culturii şi doamna care mă sunase. Aceştia din urmă, treji. Aşadar, eram cea mai tânără de-acolo, picată ca din lună, toţi cu ochii pe mine, domnişoara Micul Prinţ în sus, domnişoara Micul Prinţ în jos. Evident că le spusesem cum mă numesc, dar degeaba. Deja când a mai venit o doamnă, sub aburii alcoolului, fost-am prezentată:
-Domnişoara Micul Prinţ, viitoarea soţie a pictorului.
Eu, mută, nu ştiam cum să fug cât mai repede de-acolo.
La un moment dat, voiau să coborâm pe plajă. Pictorul nu-şi găsea papucii. Noi, fireşte, nu ne descălţaserăm, astfel c-am început cu toţii să căutăm papucii săi. Nici urmă de ei. Îi găsim, într-un final, fix în mijlocul străzii, făcuţi praf. Acolo se descălţase. Toată seara încercasem să găsesc o cale de mijloc, cât mai delicată, astfel încât să nu fiu nici prea dură, dar nici cât negru sub unghie permisivă. Noroc cu pictorul care şi-a dat singur papucii, pierzându-i.
Nu am mai coborât pe plajă, era deja foarte târziu, iar în a treia seară nici c-am mai răspuns la telefon. Şi primesc un mesaj: „Domnişoara Micul Prinţ, vă aşteptăm în seara aceasta iar pe la noi! Cutare (adică pictorul) şi-a cumpărat alţi papuci.” – Micul Prinţ

Comentati?