Dincolo de prietenie

Pentru week-end, o minunatie de film! Nici nu conteaza daca va plac sau nu animalele, si in special cateii! Un copilut de doi ani si catelul lui Toby isi petrec ziua impreuna, ca doi prieteni ce sunt. Daca nu aveti catei si aveti copii mici sau urmeaza sa aveti copii, nu le refuzati sansa de a cunoaste ce inseamna dragostea neconditionata. Luati-le un catel! Legatura dintre un copil si un catel est dincolo de prietenie. Si daca vorbele mele nu va conving, urmariti filmul!

12 comentarii pe “Dincolo de prietenie

  1. Ce-ar mai fi de comentat?! Se vede clar cum inca din frageda pruncie omul tortureaza de placere animalul… INSTINCTIV! Asa ca sfatul meu pentru iubitorii de animale este: Nu torturati cainii dandu-i pe mana copiilor! 😀

  2. – toti copiii mei au invatat sa mearga tinindu-se de caini 🙂
    – singurul inconvenient al povestilor dintre copiii mici si cainii lor: prietenia se sfirseste, de regula, inainte de a se sfirsit copilaria, si copiii accepta foarte, foarte greu despartirile, poate niciodata.
    – noua, cam asta ni s-a intimplat, de doua ori..

  3. foarte emotionant filmuletul,
    il ignor de data asta pe mizantropul, sociopatul si – categoric – adorabilul glazen oog 🙂

  4. @ o piatra
    ” toti copiii mei au invatat sa mearga tinindu-se de caini” … I rest my case! 😀

    @ Lucia
    Nope! Tocmai la sfarsit a dat-o in bara…. deh… 😀

  5. Scumpii de ei! 🙂 Revăzut cu încântare 😛 Apropo de leg. dintre un copil și un cățel
    https://www.facebook.com/photo.php?fbid=897829136905608&set=a.124331254255404.14436.100000355910514&type=3&theater
    De cîte ori bag în seamă un cîine vagabond, văd privirea lui Piton, cîinele copilăriei mele. Privirea oricărui cîine pe care îl bagi în seamă spune același lucru: E greu, bătrîne, dar noi vom vedea Lumina! Mi-e milă de oameni, mi-e milă de cîini, mi-e milă de cel mai umil fir de iarbă pe care îl batjocorim, uitînd că sîntem rude îndepărtate ale aceluiași miracol al vieții, în care conștiința de sine e doar o boală exotică. Dacă nu întrevezi sensul suferinței, nu ai acces la frumusețea vieții și nici la demnitatea ei. Cîteodată, mi se face dor de Piton: mîngîiați-l și voi cu privirea, de dragul acelei priviri.
    (Fotografia e făcută de mine, la 14 ani, cu primul meu aparat foto, de care am fost foarte mîndru, celebrul Smena 8. Personajele fotografiei sînt fratele meu Gabriel și cîinele Piton.)

    1. Ooooh, de i-ai vedea toate pozele! Domnul prieten al celor trei a avut cont pe un site de fotografie si avea acolo poze din perioada Pax si Koko (Lex inca nu aparuse in gaşcă). Să vezi acolo mutre de-ale lui Pax 😀 Koko, da, o doamnă timidă, cuminte, educată. Dar Năzbâtie ăla micu’ …. plăcere pură ochiului şi sufletului să-l vezi uitându-se în obiectiv!

      PS: Domnul cu căţeii este Stăpânul culorilor (că ştiu că ţi-au plăcut mult nişte fotografii de-ale lui) 😉

Comentati?