A disparut o mare!

Inevitabilul s-a produs. Dovada se afla in fotografii. Marea Aral, situata intre Kazakhstan si Uzbekistan, era odata a patra cea mai mare … mare din lume. Marea majoritate a oamenilor, astazi, nici nu au auzit de ea. Noi am studiat-o la geografie in scoala. Ceea ce a fost o mare de 68.000 km patrati, si care avea o industrie a pescuitului, este astazi o “baltoaca” de 10% din marimea celei de odinioara, prea sarata si poluata pentru a putea avea peste.
Aceasta mare din interiorul continentului (formata din mai multe lacuri) era o destinatie populara de vacanta si recreere. Era inconjurata de campii bogate in fauna salbatica de-a lungul unora din cheiuri, iar de-a lungul altora de plaje nisipoase. De fapt Marea Aral si zonele ce o imprejmuiau erau atat de bogate in fauna incat adesea a fost asemuita cu Africa datorita biodiversitatii. Cand marea a inceput sa moara, oamenii, incapabili sa-si mai duca viata din pescuit, si-au pierdut casele, modul de viata, dar astea nu au fost cele mai rele lucruri ce s-au intamplat.

Linia cheiului este acum mai departe cu 150 de km fata de unde era odata in unele zone, adancimea a scazut cu 17 metri iar climatul s-aschimbat. Sa faci o mare sa dispara trebuie pur si simplu sa incetezi sa-i mai dai apa.

Doua rauri se varsau in Marea Aral, Syr Darya si Amu Darya, aducand cu ele la fel de multa apa cat are si Nilul. Planuri pentru agricultura intensiva insa aveau sa schimbe toate astea. Secarea marii a inceput in anii ’60 odata cu devierea apei ce trebuia sa irige fermele din jurul sau. Productia de bumbac a fost numele jocului. Milioane de litri de apa, ce normal ar fi realimentat marea, au fost folositi sa creasca culturile din regiunile desertice inconjuratoare. Astazi cele doua rauri sunt adesea atat de secate incat nu mai ajung sa nu mai aiba ce varsa in mare.

Fara alta sursa de apa care sa alimenteze marea Aral, aceasta a inceput sa se micsoreze, devenind pe zi ce trece din ce in ce mai sarata in fiecare an, astfel incat pestii au murit neputand trai in apa atat de sarata. Marea a devenit de altfel un centru de poluare extrema. Aceasta poluare a venit din surse diverse, una fiind testarea de arme, iar aditional fertilizarile si pesticidele din zona.

Poluarea crescuta din zona a adus probleme de sanatate si oamenilor. Este greu de cuantificat cate probleme de sanatate sunt direct legate de poluarea apei, iar statisticile ce apar sunt foarte greu de dovedit, dar este evident ca rata mortalitatii si numarul cazurilor cu grave probleme de sanatate au crescut in zona incepand cu sfarsitul anilor ‘60. Si nu doar pestii ci si oamenii au avut de suferit. Flora si fauna au disparut. Populatia de cerbi Bukhara, ce impanzea zona, numara astazi sub 500 de exemplare. Cu siguranta unele specii ale vietii salbatice s-au pierdut aici.

Poate fi remediata problema? Masuri diverse au fost luate pentru a restaura unele din stricaciunile facute, s-a dovedit ca mai toate canalele si apeductele nu sunt in bune conditii si multa apa se pierde inainte sa ajunga in apropierea campiilor. In 2003 un baraj a fost construit sa ajute la retinerea apei in partea de nord a marii. Se poate vedea din fotografii cat de putin a reusit sa faca acest baraj. Aceasta fotografie este din Octombrie 2008.

In mare masura noi toti cei care cumparam produse din bumbac contribuim la aceasta problema, cu exceptia cazului în care stim de unde provine si putem fi siguri ca nu a venit din Uzbekistan pentru care bumbacul este primul produs de export din regiune.

Rar acordam timp sa ne uitam / interesam / gandim de unde provin produsele pe care le folosim. Este timpul s-o facem!