Imi place Oana Bucur. Mult. Cum gandeste, cum spune ce gandeste. Nu intamplator face parte dintre prietenii mei. Spun asta nu ca sa ma laud, nu ca sa o „perii” cumva pe Oana ci pentru ca vreau sa argumentez prezenta urmatoarelor randuri. Am trecut ieri dimineata devreme in viteza masinii la volanul careia ma aflam – deci nu am putut cuprinde cu privirea toate detaliile, asa cum a facut-o Oana ieri seara – pe bucata Piata Victoriei – Piata Unirii. Mi-e rusine, scarba si ma doare ca sunt in Bucuresti in vremurile astea! Ce s-a intamplat aseara nu inseamna revolta, nu inseamna protest, nu inseamna democratie ci doar manifestarea unor brute fara pic de creier:
„Astept 104. E trecut de 22:00. Vine. Oameni putini. Urc si ma trezesc zicand „buna seara”. Nimeni nu spune nimic. Vorbesc cu Iulia care ma cearta pentru curiozitatea asta de a „vedea cu ochii mei”. Suna frate-meu cum ca sunt nebuna. El are alarma … sunt multe focuri de stins in seara asta. Pe traseu cafenele ticsite si restaurante in care mananca oameni, par fericiti. 104 merge pana la un moment dat. Apoi fac o plimbarica. Multi baieti vin dinspre Unirii. Beti. Politia blocheaza chiar in fata mea mai multe strazi de acces spre Unirii. Miroase a gaz. Se aud claxoane, urlete, scandari, alarme, niste bubuituri. Niste multi baieti adunati ciorchine langa o masina de politie, civili. Cred ca sunt legitimati dar ei cara de fapt niste fiare intr-o alta masina si apoi urca alaturi de politist in masina politiei si se cara. Nu inteleg nimic. Ma apropii. Mi se taie respiratia. Nu de la gaz. M-am obisnuit. De la soc. Intersectia e distrusa. Distrugere. Niste tampiti arunca spre jandarmi cu bombe si petarde. Jandarmii dau iar cu gaz. Masini distruse. Statiile RATB nu mai exista. Chioscurile de ziare si vitrine vandalizate. Multi jandarmi, pompieri, politisti. Ma legitimeaza unu’ in civil. In ce scop, zic? In scopul revolutiei, zice. Trec mai departe. Mergi pe margine, du-te acasa , striga dupa mine. Pe splai ard focuri. Tomberoane rasturnate, cabine telefonice facute una cu pamantul, bolovani imensi, gunoaie. Imi sar in ochi multi agenti burtosi de paza. Fara sa vreau le citesc spatele: astra security, sias, G45 secure solutions, nei guard. Ma nedumereste ca au bate. Vreau sa ma duc pe splai spre Izvor. Un jandarm ma opreste: doamna, unde traversati, va rog eu, pe unde vreti sa mergeti, prin gaz si printre tunurile de apa…? Cobor spre Calea Calarasilor un pic cat sa ocolesc pe stradute sa ajung la Sfantul Gheorghe. Doua fete traverseaza. Una dintre ele are o fusta inflorata si o plansa cu libertate pictata in culorile curcubeului. Pe fiecare straduta care da in bulevard sunt politisti in masini. In stanga sus, pe cer adica, o stea, singurica. Ajung la Sf. Gheorghe. Miroase iar acut a gaz. Trec pe strazile Cavafii Vechi, Sarmisegetuza … Demult am filmat aici o reclama cu 1.500 de oameni care alergau dupa Ricki Bovnoczki. Nush de ce mi-am amintit asta. Ma enerveaza memoria, a mea. Pe un perete cineva a scris cu un spray „free king” si „gaby e bazata”. Steaua tot pe partea inimii. Ma tem de oamenii pe langa care trec si care fac un fel de naveta intre revolutiile din diversele piete si care merg insufletiti de „p***mea”. O masina cu vasc la retrovizoare. Las in urma Spitalul Coltea si o strangere de inima … iata-ma ajunsa la Universitate. Multe echipaje SMURD parcate in fata Teatrului Foarte mic. Jandarmi. Pompieri. Cordoane. Stau si nu ma hotarasc daca sa traversez spre TNB. Stau langa un panou de afisaj care a scapat furiei protestelor. Citesc cu ochii: Visul de Dan Puric, Radu Beligan – despre arta si viata. Un barbat se uita la mine ca la o femeie. Un jandarm rade de mine si de pantalonii mei roz cu dungi si creeaza o diversiune amuzanta pentru colegii lui intrebandu-ma daca am scapat de la azil. N-am eu treaba sa reactionez. Am venit sa-i vad pe-ai nostri … Am venit sa vad miile. Nu-i vad. E un grup la Arhitectura care scandeaza ceva. Un baiat pictat pe fata cu o punga de cadou in mana le spune jandarmilor cum ca sa plece acasa ca nu e frumos sa traga in copii. Nu gasesc ceva de care sa ma agat. Macar daca m-as fi odihnit un pic pe trepte daca tot am venit pana aici. Pe treptele Teatrului National ca doar mi-am dorit sa fiu actrita candva. Ma bucur insa ca e incercuit cu ocazia renovarii, macar a scapat de vandali. In parculetul din fata teatrului parca-parca zaresc niste oameni tacuti si foarte tristi. Din Balconul Universitatii cineva flutura un steag nedecupat. Pe o bucata de carton „joc clanul mafiot udrea-basescu” si un boc ingramadit pe-un colt gata sa faca poc. „Romania trezeste-te” si „Pleaca mitocanule”. Ma uit in sus. Vizita Batranei Doamne. Mult mai bine. Niste baieti cu gluga se plimba nestingheriti cu niste bete in mana. Nu-i legitimeaza nimeni. Cred ca practica vreun sport ceva sau pregatesc un dans din ala complicat, calusari sunt sigur. Pe mine m-au intrebat politistii unde merg desi n-am la mine decat telefonul.
Beri, sticle de vin, cutii de pizza pe jos, unii sufla in vuvuzele in apropierea crucilor lui decembrie ’89. Sunt la km 0, zona libera de neocomunism si privesc lung la unii care-si fac poze cu jandarmii pe fundal. „Fa, trebuia sa imi pun sosete groase da’ nu stiam cat dureaza showu'” a zis o fata. „Da fay, trebuia sa iti pui si o sticla de wiskey”. Un homeless se insinueaza in fata unui cameraman si zice: „Daca Antonescu ajunge presedinte propun sa desfiinteze jandarmeria si sa reinfiinteze armata”. Cei cativa din fata teatrului isi fac poze cu revolutia. Doi baieti fac un filmulet cu ifonu’ si rad, tare rad. Apoi trag cate o flegma.
…Nu ma gasesc printre … Am ajuns eu tarziu. Sigur asa a fost. Traversez spre arhitectura. O fata vorbeste cu un jandarm. Nu vad miile de oameni nici aici. Sau sutele …. Au plecat acasa. Sau au fost pusi pe fuga. Aveam atata nevoie sa ma sprijin in privirea cuiva cunoscut. Si cand zic cunoscut ma refer la …
Trec pe langa un grup de tineri care se hahaie cum ca si-au luat telefon din vitrina de la vodafone …
Vreau acasa. Si ma indrept spre un taxi dar nu ajung. Incepe o frasuiala infernala si baietii cu glugile si cu telefoanele din vitrina de la vodafone se activeaza si incep sa arunce cu pietre spre jandarmi. Unul dintre baieti incape pe mana unui jandarm si este tarat spre o duba. Se injura de mama, de tata, de sora, de copii. Jandarmi se activeaza si ei si imping pe toata lumea spre metrou. Iata-ma in pasaj cu vreo 30 de tineri care injura in continuu. Incerc sa ies pe la iesirea Coltea, esuez. Astept cateva minute si incerc sa ies pe la iesirea TNB. Victorie. Trec pe langa alte si alte masini de jandarmi si pompieri si alte masini de jandarmi si pompieri langa care observ nelipsitul civil cu casti in urechi, cu o gentuta atarnata pe diagonala.
Urc in taxi si ma gandesc ca poate nu intamplator n-am mai prins revolutia din seara asta. Am pe mine niste pantaloni cumva de trening pijama, roz cu gri soarec asa. Apropos, cum trebuie sa ma imbrac in caz ca prind vreo Revolutie zilele astea …”
(foto: ciprian-mihai)