Dennis Hope, un barbat din Nevada, a trimis o petitie la ONU cu ceva timp in urma sub ipoteza ca Statele Unite ar fi proprietarul de drept al „bunurilor imobiliare lunare”. El a sperat ca avand binecuvantarea ONU ar fi putut crea un guvern pe Luna, care urma sa functioneze in absenta. Neprimind vreun raspuns din partea ONU a presupus ca are tot dreptul de proprietate si a inceput sa vanda parcele pentru mai putin de 30$/acru.
Din nefericire pentru el (dar din fericire pentru noi celalti) ONU nu a raspuns pentru ca fusese deja decis acum cincizeci de ani, in 1967, ca spatiul extra-terestru nu este supus proprietatii nationale prin cererea suveranitatii, prin folosire sau ocupatie, sau prin orice alt mijloc. Cu alte cuvinte, Statele Unite ale Americii nu detin in proprietate astrul ce ne lumineaza noptile, dar nici nimeni altcineva deasemenea.
Tratatul prevede o serie de norme pentru cum poate sau nu poate afecta interactiunea umana spatiul lunar. Iata cateva selectii:
– Spatiul cosmic este liber de explorare si utilizare de catre toate statele;
– Nu se vor folosi arme nucleare sau alte arme de distrugere in masa pe orbita lunii sau ale altor corpuri ceresti ori pe statiile orbitale din spatiul cosmic in niciun alt mod;
– Luna si alte corpuri ceresti vor fi folosite exclusiv in scopuri pasnice;
– Astronautii vor fi considerati mesagerii omenirii;
– Statele sunt responsabile pentru activitatile spatiale nationale, fie ca sunt efectuate de catre entitati guvernamentale sau non-guvernamentale;
– Statele vor evita contaminarea daunatoare a spatiului si a corpurilor celeste.
Sincer, ma simt usurata ca astfel de masuri de precautie au fost luate pentru a asigura mentinerea romanticului astru pe cer cat mai mult timp posibil, pentru ca luna este a noastra, a tuturor.