Dragostea dureaza trei saptamani, trei ani sau toata viata? Se pare ca putem sa aflam raspunsul la intrebare vazand ce se intampla in creierul unui indragostit. Un studiu recent de neuroimagistica functionala si-a propus sa studieze creierul unor perechi de indragostiti de cursa lunga. Rezultatul? „Urmele” dragostei in creier sunt aceleasi, indiferent de trecerea timpului. Subiectii au fost persoane din cupluri stabile, avand mai mult de 10 ani de viata in comun. Ce au studiat cercetatorii a fost cum raspunde creierul atunci cand subiectul vede imaginea partenerului, in comparatie cu imaginile unor alte persoane, familiare sau necunoscute.
Rezultatele au fost foarte interesante. Imaginea partenerului pare sa activeze o regiune din creier din zona ganglionilor bazali. Este o regiune despre care se stia pana acum ca este asociata cu procesarea recompensei. Ce este insa neobisnuit in acest lucru? Un studiu anterior, al acelorasi autori, aratase ca regiunile respective se activeaza in cazul unor persoane care declara ca tocmai s-au indragostit nebuneste de cineva. Cu alte cuvinte, „urmele” dragostei in creier sunt aceleasi, indiferent de trecerea timpului.
Ce aduce in plus noul studiu este o demonstratie a faptului ca atractia si activarea sistemelor de recompensa asociate pot persista dupa mai bine de zece ani de viata de cuplu. Dar este oare vorba despre „aceeasi dragoste”?
Acelasi studiu a identificat si activari cerebrale care disting dragostea recenta de cea persistenta. Imaginea partenerului a indus activarea unor parti ale nucleilor rafeului din bulbul rahidian. Autorii argumenteaza ca activarea unor anumite portiuni din zonele studiate ar da seama de o a doua componenta a dragostei persistente – atasamentul. Ce e interesant este ca, in alte studii, aceleasi structuri cerebrale au fost legate de comportamentul monogam. Este vorba de studii pe animale, de exemplu pe doua specii de popandai, una cu comportament sexual monogam, iar cealalta promiscuu.