Inima perfecta sau inima muncita?

Se spune ca odata traia un tanar cu o inima perfecta. Fara pata. Fara cusur. Se adunau oamenii in jurul lui si se minunau. Nimeni niciodata nu a mai vazut o inima atat de perfecta.

Intr-o zi insa, un batran s-a abatut prin acele locuri si a vazut multime mare. S-a dus si el sa vada pentru ce atata zarva. Cand a ajuns in dreptul tanarului cu inima frumoasa, multimea s-a dat cativa pasi in spate, apoi a inceput sa rada si sa-l arate cu degetul. Radeau si se tineau cu mainile de burta. Radeau de inima batranului.

O inima chircita, ciobita, cu rani adanci, cusuta ici si colo. Unlele cioburi abia daca se mai tineau si stateau sa cada. Urata inima avea batranul. Ce diferenta crunta era intre cei doi. Tanarul si-a mangaiat inima frumoasa cu manile-amandoua. Batranul si-a mangaiat inima ciobita cu maini obosite, apoi a spus: „Ce inima frumoasa are tanarul acesta! Dar n-as schimba-o niciodata cu a lui pentru ca el n-a iubit“.

Multimea a inceput sa murmure. Il credea nebun. Cine n-ar fi vrut o inima atat de frumoasa in schimbul uneia atat de urate!

„Candva am iubit mult si-am fost fericit”, a spus batranul mai mult pentru el. „Si pentru ca am iubit prea mult inima mea s-a rupt in doua. Dar dupa un timp, am adunat cioburile si le-am lipit la loc. Am iubit iar si am fost iar fericit. Insa dupa un timp inima mea s-a rupt din nou si din nou … Am tot strans cioburi si le-am tot lipit. Mereu si mereu. Si de se-ntampla sa mai cada cioburi, le adun, le sterg de praf si le pastrez”, a spus batranul aplecandu-se si culegand un ciob de inima de la picioarele multimii. „Da da. Am iubit!” a mai spus batranul indepartandu-se.

Oamenii au ramas pe ganduri si in timp ce batranul se pierdea in zare, au spus: „Ce inima frumoasa avea batranul …” Apoi au plecat si ei, rand pe rand, si l-au lasat singur pe tanarul cu inima lui prea frumoasa.

2 comentarii pe “Inima perfecta sau inima muncita?

  1. frumos. stiti…. putuini oameni aleg sa iubeasca, iubirea aduce si suferinta si cum ne e frica sa suferim, alegem sa nu iubim! cu toate astea cautam disperati iubirea. un act egoist, as adauga eu. ce e mai important sa iubesti sau sa fii iubit? din ce invatam, din care ne imbogatim sufleteste mai mult? si as spune eu din ce devenim Oameni? avem impresia ca daca suntem adulti …. am terminat cu invatatul. as spune ca de abia acum invatam…. ce? sa invatam sa punem in practica! teoria e usoara, practica ne omoara….. totusi mai ramane speranta! cu drag

    1. raluk,
      In aceasta poveste frumoasa nu e vorba niciunde despre suferinta. Cand inima batranului se rupea in doua, jumatate din ea daruindu-se celei pe care o iubea atunci, el nu suferea. Dimpotriva, traia cea mai frumoasa fericire. Dar cum iubirea nu e eterna, dupa, acel om isi refacea inima reunind cele doua jumatati. Si, mai apoi, fiind un om care stia si dorea sa iubeasca, istoria i se repeta, inima-i injumatatindu-se din nou in daruirea acea speciala si de nedescris. Iubea! Din nou!
      raluk, cred ca ai interpretat textul acestei povesti dupa cum ti-a fost dat tie candva sa treci prin iubire. Si, daca ti-a adus mai mult suferinta decat stralucire si zbor, facandu-te acum sa iti fie teama sa te rearunci in zborul ametitor al iubirii, imi pare rau pentru tine. Si sper sa nu ti se mai intample asa ceva niciodata.
      Sa reafirmam adevarul acestei povestiri: o inima nu e frumoasa prin perfectiunea ei fizica, ci prin semnele pe care i le-au cicatrizat iubirile sale adevarate.

Comentati?