Unica ocupatie care aduce vanatorului autentic similitudinea unei vacante departe de conditia umana este vanatoarea. Doar ea il face fericit, iar fericirea (cel putin in cazul vanatorilor) este simplicitate si primitivism … reintoarcere la natura, refamiliarizarea cu salbatic(i)a. Studiul, urmarirea, intelegerea vanatului … asta este esenta vanatorii. Si-atunci, unde sunt adevaratii vanatori?! Randurile ce urmeaza poarta semnatura Sanei
„Ca barbatii sunt mari si inraiti vanatori de orice in general, si de femei in special am invatat de cand eram mici.
Mama mi-a zis cu glas tremurat de ingrijorare sa fiu atenta la ritualul de curtare al personajului colectiv barbat, care vaneaza de dragul vanatorii, nedorindu-si pana la urma prea tare trofeul, ci doar un scalp aleator. Si ca eu trebuie sa aleg, cu destul calm, dintre vanatorii care mai au si altceva decat o pusca noua si frumoasa si lunga si multe gloante dureros de dulci.
M-am pus pe asteptat, hotarata sa nu cumva sa pic ca o fraiera la prima invitatie mai insistenta de a fi dropie in farfuria cuiva. Si am asteptat. Si am asteptat. Si am asteptat. M-am consultat si cu celelalte caprioare si iepuroaice de camp, in speranta unei iluminari. Si, stupoare. Nici pe ele nu le prea le alerga nimeni spre a le provoca rani usoare, ce sa mai vorbim de rani mortale.
Ca sa ne lamurim, in timp, ce-i drept, ca acum fazanitele si caprioarele trebuie sa alerge de sa le sara fulgii dupa vanatori. Sa le puna piedica, sa le suceasca mana la spate, sa le puna cutitul la gat. Sa-i pandeasca cu ochi lucind de pofta de prin tufisurile padurii si sa inventeze tot felul de capcane smechere in care vanatorul alienat si cu cheful de vanatoare coborat la cote minime sa paseasca nestiutor, cu gratie.
Caprioarele devin, in noua formula, pradatori de elita, cu ochii injectati de sange. Ele renunta la consumul de iarba si sunt mari amatoare de sange proaspat, baut cu paiul direct din vena groasa de la gat. Caprioarele au invatat sa alerge si mai repede decat o faceau in trecut, dar nu ca sa se ascunda, cu ochisorii umezi de frica, de vanator. Ci ca sa fie sigure ca el nu poate sa le scape.
Vanatorii de azi sunt persoane sensibile ca niste panselute, cu fizic debil si psihic pe masura. Daca au pusca la ei, dar nu e sigur, se poate ca ea sa nu fie incarcata sau sa le fie pur si simplu lene s-o foloseasca. Daca vine caprioara si-si lipeste de buna voie teasta de gura pustii, poate ca apasa pe tragaci. Daca nu, sa-si puna caprioara pofta in cui si sa croseteze ceva.
Desi poarta in continuare constume verzi si palarie, la deruta asa, vanatorii sunt fiinte pasnice, dornice mai degraba de un sprit, desi n-au vanat nimic. Se aduna in cete si stau ostentativ cu spatele la padure si vanat, preocupati mai degraba de ultimele tehnologii de comunicatii decat de o friptura buna.
Unde sunt vanatorii de-altadat’? Nu stiu. Dar aici nu sunt sigur. Aici e doar niste vanat dornic sa se infiga odata furculita in el. Si frustrat ca nu vrea nimeni sa-l consume.
Stiti ce? Frustrarea e asa de mare, ca abia astept sa ma impuste cineva direct in cap. Nu mai pot sa ma multumesc cu mai putin. O rana la picior imi da doar greata”.