Parte din coasta Alaskai aluneca in mare cu o rata dubla decat o facea in trecut, redesenand linia tarmului, arata un nou studiu efectuat in zona. Trendul poate ameninta dramatic reperele asezarilor umane. Din linia tarmului, in nordul statului de-a lungul Marii Beaufort, au disparut mai mult de 25m (in profunzime) doar in vara lui 2007 cand gheata Marii Arctice a fost la cel mai scazut nivel. In trecut, cresterea eroziunilor a fost pusa pe seama furtunilor, dar in 2007 in zona nu au fost furtuni majore. Asta sugereaza o schimbare de forte intre factorii de eroziune, iar cel mai important il constituie incalzirea globala. Studiul efectuat de-a lungul coastei in lungime de 64 km a fost publicat in Geophysical Research Letters.
Aerul incalzit si temperatura marii topesc gheata in zona permafrostului – care prin definitie, si dupa cum am invatat si la scoala este un strat de pamant si roci ce nu se dezgheata nici macar vara. Ei bine, iata ca definitiile trebuie schimbate, pentru ca linia tarmului Alaskai a suferit transformari majore. Apa provenita din topirea ghetarilor invadeaza solul, topeste la propriu permafrostul si cara inapoi cu ea in mare sedimentele rezultate
In 2007 au disparut 25m din tarm, intre 2002-2007 coasta adisparut cu o rata de 14m pe an, intre 1979 si 2002 cu 9m iar intre 1955 si 1979 cu 6m. Erozinea solului nu ameninta doar reperele topografice, ci si sondele petroliere. Cel putin una a disparut deja din 2002, si o alta este pe cale a fi pierduta daca topirea isi pastreaza ritmul.
Directorul Centrului International de Cercetari Arctice din Fairbanks, Alaska Larry Hinzman spune ca permafrostul din aceasta regiune are o cantitate considerabila de gheata, dar ca “daca ar fi un alt tip de sol, ar avea mai putina gheata si nu ar mai fi atat de usor de erodat”. Insa in zona arctica sunt multe locuri ce se afla in acelasi pericol datorita cantitatii mari de gheata aflata in permafrost, cum sunt de exemplu Alaska, Siberia sau Canada, dar ar fi anormal sa se intample in Groenlanda, Islanda si arhipelagul suedez Svalbarg.
Cercetatorii spun insa ca e nevoie de mai multe studii ale modului de eroziune, astfel ca planurile de prezervare sa poata fi gandite si sa fie evitate alte cedari ale solului. “Eroziunea este un proces natural si este probabil ca aceasta linie de coasta sa fi experimentat eroziunea de ceva timp; problema ce ii ingrijoreaza pe cercetatori este viteza cu care are loc”.
