Cea mai frumoasa amintire … Astazi am primit de la o buna prietena un email intitulat „Copilarie cu cheia de gat”. Si eu fac parte din aceasta generatie, iar copilaria … e formata din clipe pe care n-am sa le pot uita niciodata si pe care eu le voi asocia intotdeauna cu bucuria de viata, cu linistea unei vieti de poveste (chiar daca nu a fost usor) si multumesc pentru intalnirea cu mine pe care mi-a daruit-o acest email.
„Copilarie cu cheia de gat. Cand ma aplecam pe banca sa scriu, imi impungea capul pieptului. Era o cheie banala de bloc, auriu coclit, cu gust metalic si sarat. Nu i se vedea decat snurul din elastic subtire, care evada de sub gulerul uniformei pepite.
Cheile erau ascunse pe sub haine, lipite de piele si de respiratiile noastre nauce. Din cand in cand, sufocati de panica, ne pipaiam sa vedem daca mai sunt acolo. Traiam tot timpul cu spaima ca „am pierdut cheia”. Se intampla…, urmau ore intregi de stat pe betonul din fata blocului, nemancati, in asteptarea parintilor care aveau sa ne pedepseasca pentru efortul de a schimba yala de la intrarea in casa. Cheile erau cea mai de pret avutie a noastra. Si nimeni nu trebuia sa afle ca le purtam legate de gat. Eram speriati cu scenarii apocaliptice, in care hotii de apartamente ii urmareau pe cei vorbareti si-i atacau chiar in fata usii. Intre noi nu ne mai feream. Cand ne schimbam pentru ora de sport, cheile varate sub maiourile tetra ne asezau sub acelasi poloboc crestetele chiluge. Pe atunci era normal sa ai la gat „medalia de la casa”, asa cum azi e normal sa-ti atarne de grumaz un mobil…
Adusi de barza – N-am trait mai bine sau mai rau decat copiii de azi. Am trait. Pe noi ne-a adus barza si ne-a asezat, ca pe niste coconi, in vatra cuminteniei si a asteptarii. Am crescut infasati ca sarmalutele, printre gamelele de tabla si olitele de care eram legati la cresa. Eram frumosi, aveam pampoane rosii prinse-n crestete, sub barbie, de carucioare. Am supravietuit deochiului si timpului blestemat in care ne-a fost dat sa ne nastem. Visele noastre, pazite de ochiul pestelui de sticla de pe televizor, erau bantuite de miros de portocala si de baloane de guma „Tipi-Tip”. Citeam pe ascuns „Elevul Dima dintr-a saptea” si „Boccaccio”, iar la vedere „Ciresarii” si Jules Verne. Noi nu ne trimiteam SMS-uri, ne fluieram sa iesim afara. „Mama lu’ Cutaaaare … Il lasati pe Cutare afara?”
Baietii isi scriau cu pixul pe tricouri numele fotbalistului preferat. Jucau fotbal pe terenuri decupate din cartoane, iar fiecare nasture avea un nume. Cei care „driblau” erau la fel de pretiosi ca si o minge „Artex”. Jucam „Tara, tara, vrem ostasi” si „Flori, fete sau baieti”, de-a „v-ati-a” si „arimjimjim, aramjamjam”… Saream elasticul si sotronul desenat cu un ciob de caramida pe asfaltul din fata blocului.
Singurii nostri roboti erau cei construiti din pachete de tigari lipite. Aveam papusi fara sex, ca ingerii, si bara de batut covoare de langa bloc, unde fetele faceau „exercitii la paralele”, imitand-o pe Nadia. Pocneam cu bolovanul capsele adunate in staniolul de la ciocolata chinezeasca si suflam cornete de hartie prin tevi. Nu aveam Playstation, Nintendo, X box, jocuri video, 99 de canale de televiziune prin cablu, dolby surround, celulare personale, calculatoare, chat pe internet. Dar aveam prieteni… Verile noastre aveau miros de brifcor si gust de susan. Ne smulgeam matricolele cusute de pe bratul uniformei si alergam bezmetici, ca fluturii in sticla. Ne balaceam cu picioarele intr-o apa nesfarsita, de pe pontonul nici unei sperante. Luam „Pepsi” pe sub mana de la cantina partidului si mergeam in fiecare vara in cate o tabara de pionieri. Stateam la cozi, „inaintasii” care tin randul, stateam in frig, stateam pe intuneric si aveam cartele. Dar nu stiu cum de s-a intamplat, am reusit, asa copii cum eram, sa ne luam ratia de fericire. Cate-o portie mica de fiecare, sa ajunga la toata lumea…
Simina
- Edit
Si „Scufita” ?! De ce nu spune nimic de ciocolata „Scufita” ??? pentru mine reprezinta inceputul unei dependente simpatice si chiar daca acum se cheama Venchi sau Godiva se pare ca…tot o cutie imi trebuie ca sa ma opresc.
Stii, ne aducem aminte de toate intr-un mod melancolic, uneori chiar cu regret de perioada copilariei. Si daca nu m-as fi intors din Cuba in urma cu 2 saptamini, probabil, aceasta ar fi fost si reactia mea. Insa, Cuba a fost un dus atit de rece si mi-a a adus aminte de comunism in adevarata lui dimensiune distructiva, recunosc uitasem cum a fost desi am trait in comunism pina la 17 ani. Drept care, orice senzatie boema pe care genul acesta de „inventar de memorii” mi-o trezea, a disparut si a facut loc doar unei recunostinte enorme fata de Divinitate pentru faptul ca am reusit sa scapam de comunism. In Cuba, desi in vacanta, am retrait spaimele comunismului si acum imi este greu sa imi mai aduc aminte cu nostalgie despre cheia de la git. Mai lasa-ma putin, sa uit din nou 🙂
Lucia Reich
- Edit
De „Scufita” am uitat … Cred ca mai erau si altele ce nu s-au regasit in insiruirea asta ce pare fara sfarsit; Si noi le-am avut pe toate! Da, Cuba trebuie sa fie cu adevarat o experienta! Iar pentru dragutii acestia de 15-20 de ani care nu ne cred ca asa ni s-a intamplat, ar fi un must!
Iar tie Simina, uitare placuta! 😀
larisa
- Edit
amara e durerea si grea de suferit cand cineva iubeste si nu este iubit
Simina
- Edit
stie ca este iubit ? sau trebuie sa ghiceasca…?
Bunsen
- Edit
@Simina: Acum citeva saptamani mi-am amintit de chioschiul din statia de autobuz de langa 190 unde se vindeau bascute cu gem, merdenele si suc de zmeura,visine sau cirese cu sifon:) Apoi de faimosii cremvursti fierti din Big, etajul 1:) bagati frumos cu mustar intr-un corn din care miezul fusese scos. Ce nebunie:)
Nu imi amintesc de „Scufita”…Stiu ca imi placeau ciocolata ROM, inghetata polar cu rom, fistic si doina de menta:) Cind gaseam vafe cu vanilie sau rom era sarbatoare. Si acum imi place romul si cind am ocazia nu ratez un cuba libre:) Si ca tot a venit vorba despre Cuba, am un prieten bun cubanez cu care am tot povestit din viata sub comunisti si impresia generala a fost ca oamenii din Cuba au dus-o mult mai rau.
Mihai
- Edit
Ciocolata Scufita am gasit prin 2001-2002 cand erau acele economate de cartier. Mi-am luat mai multe ciocolatele, si cu scufita, si cu lupul, cu vanatorul. Intradevar, copilaria aceea in care imprejurimile blocului erau si club si baza sportiva, loc de intalnire etc, minunatele jucarii, toate au contribuit la fericirea noastra si sa fiu crezut pe cuvant „de pionier” ce-am fost ca nu le-as fi dat pe dvd-uri, telefoane moobile messenger si alte prostii care polueaza copilariile pustilor de azi. Comunismul a cazut un pic cam tarziu pentru noi dar acea copilarie cu cozi, frig, intuneric, scoala militaroasa, a fost o adevarata scoala a vietii noastre. Este bine ca nu uitam. Multi pusti m-au intrebat cum era fara net sau mobil, ce sa le explici ca nu erau decat calculatoare HC(rare de tot), intreprinderile aveau calculatoare care ocupau camere intregi si memoria lor era mult mai mica decat a PC-urilor de astazi si ca existau cartiere intregi fara un telefon fix. Cuba cred ca este interesanta pentru acesti copii nascuti dupa 1989, dar si pentru noi cei ce am trait acele vremuri …