Am scris aceste randuri pornind de la un spot (ce se afla la sfarsitul articolului); Brand-ul in sine nici nu conteaza (oricum nu se afla in Romania), insa povestea lui este la fel de ingenioasa si extrem de frumoasa: ce este Craciunul de fapt?
Craciunul este – cred – sarbatoarea cu cea mai mare vechime; are 4000 de ani; se sarbatorea cu multe secole inaintea nasterii lui Iisus Cristos. 12 zile ale Craciunului, aprinderea luminarilor, cadouri, parade, colindatori din casa in casa, mese de sarbatoare toate au „radacinile” departe in timp, de la mesopotamieni.
Primii europeni credeau in spirite, vrajitoare, stafii si spiridusi. Cind se apropia Solstitiul de iarna, cu noptile sale lungi si zilele scurte, oamenii se temeau ca Soarele nu se va mai intoarce si tineau serbari si ritualuri inchinate acestuia, implorindu-l sa revina.
Grecii antici il sarbatoreau pe zeul Kronos care purta razboi cu Zeus si Titanii lui.
Romanii il sarbatoreau pe Saturn, iar sarbatoarea se numea Saturnalia; se intindea de la mijlocul lunii Decembrie pina pe 1 Ianuarie si includea carnavaluri pe strazi, mese festive, vizite la prieteni si schimburi de cadouri aducatoare de noroc. Romanii isi impodobeau casele cu ghirlande din laur si brad in care aprindeau lumanari, iar stapanii si sclavii isi inversau rolurile.
Noi impodobim astazi bradul si asteptam la noapte sosirea lui Mos Craciun. I-ati scris? Astazi e ziua in care credem. Credem ca orice este posibil!











hinglish-man
- Edit
Este cam naspeta Craciunul fara Cristos. Pastele cu oua rosii este si el mai vechi decat Cristos.
Ramane doar sa mai aflam ca de fapt nu a inviat si ca nici macar nu a murit…
Hello, I’m Jesus, call me if you wanna be an Apostle! Daca va inscrieti 11, al 12-lea e gratissss…