Am mai pierdut și ăst amurg.
Nimeni nu ne-a văzut, în seara asta,
ținându-ne de mână, la căderea nopții,
albastră peste lume.
Am văzut, de la fereastră,
miracolul apusului de soare-n zariște,
uneori ca o monedă,
un scapăt de soare-mi stralucea în mâini.
Mi te vedeam, într-un aeve, cu sufletul meu
răvășit de tristețea ce mi-o știi.
Pe unde-mi umblai atunci? Printre ce fel de
oameni-ți drămuiai spusele?
De ce oare dă năvală iubirea
-n sufletul meu, dintr-o dată,
atunci când sunt trist și tu
-mi ești departe?
Mi-a căzut din mână cartea
pe care o iau pe genunchi, atunci când
cade amurgul și ca un câine rănit
la picioare-mi cade capa.
Mereu și mereu mi te-ndepărtez,
-n amurgurile unde noaptea-și șterge
statuile curgând.
Pablo Neruda (1904-1973) – Am mai pierdut
Marc Chagall (1887-1985) – Seara, la fereastră
(via Mia Preutu)