Oamenii cu parinti copii
Aceasta este o poveste despre manusile alea de lana cu un deget; alea de le croseta bunica-mea. Trebuia sa renunti la ele dupa ce se udau si iti inghetau direct pe palme, transformandu-le in niste unelte plate a caror mangaiere numai arta nu nastea.
Este vorba de fapt despre mainile alea inghetate de copil cuprinse de fierbinteala creatoare de dupa ce ti-ai scos manutele inghetate din mistriile cu un deget si le-ai dat zapada sa batatoreasca oameni.
Este povestea oamenilor de zapada cu nume banale de vecin de pe toate strazile cele ninse ale copilariei fara sfarsit.
Este vorba despre cei mai asortati si plini de candoare oameni: oamenii de zapada sunt singurii oameni din lume care au parinti copii! In rest sunt precum oamenii: vin, stau si pleaca, tacuti, zambind carbuni, se fac tot mai mici si se scurg in iarba asemeni bunicii dupa ce nu mai vede sa croseteze. Dupa aceea ramane amintirea; apoi vin iepurii si sterg toate urmele.
Stii ca esti batran cand la tine pe strada ninge iarasi si tu nu iti mai amintesti cum il chema pe ultimul om de zapada pe care l-ai avut.
Daca nu stii sa crosetezi manusi cu un deget esti si batran degeaba! – Emilian Eli Pintea