Cum miroase viata?

Tanara femeie alearga sa prinda autobuzul. Este frumoasa, hainele elegante ii flutura, la fel si pletele … In autobuz, la luneta, un pusti zambeste cu gura pana la urechi. Va reusi ea oare? E atat de aproape … Are timp sa se si strambe la pustiul cu ochii mari si azurii. Ba chiar a scos un pic limba in coltul gurii, aidoma fetitei din clasa a patra ce incerca in copilarie sa castige cursa. Insa indata ce a pasit in autobuz totul s-a schimbat. Calmul si aroganta i-au revenit. Urma de umor i-a disparut, bucuria s-a golit. Chipul ii este din nou doar frumos. Ma intreb iubitul, partenerul, sotul au vazut vreodata fata incantata a sprinteritei de mai devreme?

Instant miroase mai degraba a treizeci de ani de frici, minciuni si deceptii. Iar lucrurile astea chiar miros de la o posta! E comun, metalic si seamana cu mirosul de sange proaspat. Proaspat si totusi vechi, antic chiar. Oricine cunoaste aroma dar nu vrea s-o recunoasca pentru ca fiecare am mirosit-o de prea multe ori pe noi insine. Este urat si profund jenant.

…….

Bune intentii, dragoste, speranta … Eram atat de siguri c-o sa mearga de data asta! Atat de siguri ca era persoana potrivita, situatia ideala, acel ceva pe care-l asteptam de-o viata. Dar ne-am inselat si de data asta. Si la fel ca si frica, minciuna si deceptiile ce infecteaza astfel de noi situatii, mirosul apare si aici.

…….

S-a batut cu varful degetelor pe piept: „Ne-am nascut cu tot ce ne trebuie aici; tot ce avem nevoie pentru a fi fericiti si completi. Dar indata ce apare ceva care ne inspaimanta renuntam la o parte din noi sperand sa facem frica sa dispara. Da, cand vrei sa inceteze sa te mai sperie, renunti la parti din tine. Renunti la mandrie, la demnitate, la curaj.

Totusi cand tot ceea ce mai simti este doar frica nu ai nevoie de demnitate, asa ca n-o sa-ti pese daca renunti la ea in acel moment. O sa conteze mai tarziu! Vei avea nevoie de toate astea intr-o zi … si-atunci toate vor fi duse; nu te vor mai putea ajuta.

…….

Un inger a coborat la metrou. O tanara si draguta domnisoara, de vreo 25 de ani, imbracata intr-o rochie lunga din saten alb si cu doua aripi mari albe facute dintr-un soi de pene ii erau atasate pe spate. Pantofi aurii stralucitori isi itesc cu timiditate varfurile de sub poalele rochiei si o coronita de aur se odihneste pe minunatu-i par blond. Nu m-am putut abtine si-am zambit. Vazandu-ma mi-a zambit inapoi. Oamenii din apropierea ei au reactionat diferit:
* O batrana s-a uitat la ea ofensata, ceva de genul: cine se crede fata asta ca este imbracata in halul asta?!
* Un pusti ce-si tinea mama de mana a ramas cu privirea pironita pe viziunea alba, cu ochii stralucind de mirare.
* Dar de departe reactia mea favorita a venit de la un betiv. Era atat de praf de beat incat abia mai putea sta in picioare. Cand ingerasa a intrat in vagon s-a uitat la ea un moment, apoi si-a mutat privirea in alta parte. Incruntat si-a intors din nou privirea spre ea. A inchis un ochi. Apoi, dupa cateva secunde, l-a inchis si pe celalalt. Dupa care i-a deschis si i-a inchis pe amandoi. Si parca urla: Chiar vad asa ceva? A deschis gura sa vorbeasca dar a renuntat. Oare ce-o fi vrut sa-i spuna?