„Mi-e dor de tine, Nina… Mi-e dor de râsul tău, de pistruii tăi, de cheful tău nebun de viață, de nebuniile noastre, de visele și de nopțile în care am adormit ținându-ne de mână într-o cameră rece de cămin, pat lângă pat, suflet lângă suflet…
Mi-e dor de orele de istorie în care râdeai până la sufocare de umbra profului oglindită în tabla udă, de cele de franceza, la care dădeai clasă pronunțând cu accent perfect, de prima sesiune în care învățam la lingvistică aberațiile din cursuri și când ne opream râdeam și dacă ne arăta cineva un deget.
Mi-e dor de felul tău de a iubi fără cuvinte, fără ca măcar celalalt să bănuiască ce simți când sufletul tău ardea.
Mi-e dor de ambiția ta de a-ți schimba destinul ce părea pecetluit, de forța ta în fața durerii, de zâmbetul sub care ascundeai cumplita boală care te-a luat.
Mi-e dor de o creanga de liliac alb, de lalele roșii și de iasomie. De cireșe. Și de prajitura cu cremă caramel a mamei mele care atât de mult îți plăcea… Mi-e dor de tine, Nina. În fiecare zi, de când ai plecat.
Și m-am întrebat adesea dacă ai fi fost în altă parte, dacă banii nu ar fi fost cea mai mare piedică, dacă lipsurile în care ai crescut nu ar fi existat, dacă… și dacă…, ai mai fi fost aici? Nu te-ai plâns niciodată. Nici măcar atunci când, între două sesiuni de chimioterapie, spuneai zâmbind că îți vine să mănânci zidurile de durere. O spuneai atât de firesc, cu aceeași privire senină cu care îmi spuneai și că te enervează combinezonul lui Michael Jackson.
Doamna aia care vrei ca bolnavii de cancer să plătească și să răspundă pentru boala lor, ai stat vreodată lângă un om care se topește la propriu pe picioare? Ai văzut vreodată, scârbă cu față umană, cum distruge boala asta? Știi cum evoluează? Știi câți oameni nu își permit tratamentele, vizitele la medic, mâncarea necesară din cauza sărăciei? Că fata asta despre care vorbesc nu avea bani de drum până la spitalul unde trebuia operată? Că atunci când ești sărac și nu ai relații nu se uită nimeni la tine fiindcă ești sau vei fi doar unul mai puțin între cei ”susținuți” financiar de către stat? Știi ce înseamnă să fii condamnat la moarte la 20 de ani și să aștepți să se scurgă cele 12 luni care ți se mai dau?” – Vadvirág Violeta (photo by firemisha on DeviantArt)