Cânt

În cea mai mare parte a timpului mă ocup de muzică. Sunt chitarist și cânt peste tot pe unde pot: baruri, evenimente private, concerte mai mari sau mai mici. Recent am fost rugat de patronul unei societăți de pompe funebre să vin să cânt la înmormantarea unui bărbat fără adăpost. Nu avea familie sau prieteni, așa că serviciul comunitar trebuia să îi asigure o slujbă decentă. I s-a dat un loc, undeva într-un colț îndepărtat din spatele cimitirului.

Nefiind familiarizat cu zona respectivă, m-am pierdut. Am ajuns în cele din urmă cu o întârziere de o oră și am văzut că înmormântarea se terminase în mod evident, iar preotul nu se vedea nicăieri prin preajmă. Numai groparii mai erau acolo și își luau pauza de prânz.

M-am simțit prost și mi-am cerut scuze bărbaților că am întârziat. M-am dus la marginea gropii și am privit în jos. Capacul era deja la locul lui. Nu știam ce altceva să fac, așa că am început să cânt.

Lucrătorii și-au pus prânzul de-o parte și au început să se adune în jurul meu. Mi-am pus inima și sufletul pentru acest om fără familie și prieteni. Am cântat pentru el ca și cum n-o mai făcusem niciodată. Iar când am atacat „Amazing Grace” muncitorii au început să plângă. Ei plângeau, eu plângeam, plângeam împreună. Când am terminat, mi-am scos chitara, am pus-o în cutie și am pornit spre mașină. Deși capul mi-era plecat, inima mea era plină.

Când am deschis portiera am auzit pe unul dintre muncitori spunând: „N-am mai văzut așa ceva niciodată și am pus fose septice timp de peste douăzeci de ani”.

Se pare că sunt încă pierdut …
🙂

(Poveste cu autor necunoscut preluată de pe net. Traducerea și adaptarea îmi aparțin).

Comentati?