Ca urmare a problemelor de sănătate ale bunicii, am înțeles mai îndeaproape felul în care autoritățile române umilesc cu atâta ușurință oamenii bătrâni cu dizabilități.
Bunica mea are 84 de ani și este o mână de om. A muncit din greu toată viața ei, la câmp, la animale, în gospodărie, pentru copii și pentru casă. Bunica e analfabetă. A terminat 4 clase, dar nu știe să scrie și să citească. La 52 de ani a fost călcată de căruța încărcată cu lemne. Roțile de metal i-au trecut peste torace și i-au rupt coastele. A fost nevoită să stea la pat, acasă, 6 luni de zile. Ulterior a fost lovită de o mașină și a avut picioarele rupte. Și-a revenit, dar în ultimii 10 ani abia mergea, cocoșată și sprijinită în baston.
Anul trecut în Februarie i-a fost amputat piciorul drept (a rămas cu 1/3 din coapsă). Are probleme cu inima, obosește și începe să gâfâie atunci când mama o întoarce de pe o parte pe alta, în fiecare zi, ca să o schimbe.
Ca urmare a problemelor de sănătate ale bunicii, am înțeles mai îndeaproape felul în care autoritățile române umilesc cu atâta ușurință oamenii bătrâni cu dizabilități.
A fost încadrată în grad de handicap grav, fără însoțitor, cu termen de revizuire în martie 2018. Deși nu este indepedentă, nu poate avea grijă de ea singură. Mama o schimbă și o hrănește în fiecare zi. Nu se poate ridica singură din pat, nu se poate schimba, nu își poate pregăti de mâncare. Nu numai că nu a primit însoțitor, dar handicapul ei nu este considerat permanent, ca și când ceva s-ar mai putea schimba în bine în viața bunicii.
Mama a făcut o contestație pentru că bunica nu a primit încadrare în grad de handicap grav, cu însoțitor, urmată de o contestație în care solicita să fie încadrată permanent, ca să nu o mai chinuie pe bunica cu drumuri prin spitale și la comisie. Prima contestație i-a fost respinsă de Comisia de la București (Comisia superioară de evaluare a persoanelor adulte cu handicap). La cea de-a doua contestație (nr. 158/07.04.2017) nu a primit răspuns nici până în ziua de azi.
Pentru revizuirea de anul acesta (ca și în primă etapă, după ce i-a fost amputat piciorul), i se solicită examen chirurgical + oscilometrie. Nouă (familiei) ne este foarte greu să înțelegem cum este posibil să fie nevoie să pui o bătrână pe drumuri pentru acest examen chirurgical. Piciorul nu îi va crește la loc. Nu înțelegem cum ar putea fi vorba de proteză dacă bunica abia mergea în baston când avea întregi ambele picioare.
Anul acesta, după ce i-au comunicat că este nevoie de examen chirurgical+oscilometrie și și-a făcut aceste analize (primul drum la spital), a venit o nouă adresă în care i se cere să mai facă niște analize (radiografie coapsă dreaptă + referat ortpedie în precizarea oportunității de protezare) în afară de cele solicitate inițial, cu care să se prezinte la evaluare în data de 01.03.2018 la DGASPC Bacău – Serviciul de Evaluare Complexă și Vocațională a Persoanelor Adulte cu Handicap Așa, să o mai pună o dată pe drumuri, că ce ar avea bunica mai bun de făcut.
Dacă nu ar avea pe nimeni, cum ar putea o femeie de 84 de ani, cu un picior tăiat, să respecte cerințele absurde ale acestor comisii și să facă atâtea drumuri? Cum s-ar putea deplasa? În brațe la cine? Interesează pe cineva? Oare câți bătrâni sunt în situația ei?
Dacă legea e strâmbă, haideți să o schimbăm, dar nu este posibil să acceptăm ca oameni precum bunica mea să fie umiliți în continuare de proceduri fără sens și oameni fără inimă.
Autoritatea Națională pentru Persoanele cu Dizabilități, Directia Generala de Asistenta Sociala si Protectia Copilului Bacau
LE – comentariul mamei mele: „Foarte trist ce poți întâmpina la 84 de ani. Cu mare greutate am convins-o pe mama să o luăm pe brațe și să o transportăm cu mașina de la 40 de km de localitatea Bacău pe un frig si o ploaie torentiala pentru a respecta cerințele solicitate de comisie pentru revizuire handicap grav la un an de zile. Doar două solicitări : examen chirurgical și oscilometrie. Am rezolvat cele două cerințe și am depus dosarul. Foarte fericiți că totul este în regulă. A fost un chin pentru mama în mașină cu stări de vomă și la dus și la întors. La dosar am depus și o cerere cu solicitarea de a se deplasa comisia la domiciliu. Astăzi a sosit plicul cu adresa prin care ne anunță că la dosar trebuie să atașăm o radiografie coapsă dreaptă și un raport privind protezarea piciorului amputat. Prezentarea în fața comisiei pe data de 1 martie 2018, ora 10. Mama a început să plângă și să spună că nu se mai deplaseaza cu mașina din cauza stării de rău. Este bolnavă, cardiacă, hipertensivă și la 84 de ani e de înțeles pentru comisia care analizează dosarul de încadrare a stării de handicap și să admită cererea pentru a se deplasa la domiciliu. Cred că nu este prea mult.” – Andreea Braga