Poate că în ultimul timp n-am fost prea veselă; am scris puţin, am postat puţin şi destul de rar. Am căutat refugiu în natură atunci cand am avut câteva clipe libere. Lumina blândă a apusului are cea mai tămăduitoare putere şi poate transforma totul în incredibilă magie. Un apus – o picatură de magie.
©stapanaapusurilor
De ce scriem, de ce postăm fotografii, de ce comentăm? Pentru like-uri? Doar pentru atât? Suntem aşa de mici încât e nevoie musai de validarea altora (fie ei şi prieteni)?
Nu pentru că vrem să împărtăşim cu alţii frumuseţi, idei, descoperiri personale, timp (fie el şi numai virtual uneori)? Eu ştiu că asta mă mână în luptă. Poate să nu fie niciun Like, niciun comentariu. Dacă mie mi-a plăcut, mi-este destul. Eu mi-am bucurat sufletul.
Tocmai am remarcat că poe FB nenea Mark îţi afişează o micuţă fereastră în care îţi spune că x ţi-a Like-uit postarea şi în paranteză (câtă ipocrizie! ca şi când nu contează … dar dacă nu contează, de ce s-a mai obosit să introducă o linie program?) numărul de like-uri pe care l-a acumulat postarea.
Vai de superficialitatea asta care ne acaparează tot mai mult (ca să nu o numesc cumva mai dur …)!