Sa inceapa Magia!

A inceput luna Decembrie. Sa inceapa Magia! I se spune, de catre comercianti, Luna Cadourilor dar ea este de fapt luna povestilor, luna in care sub pretextul cadourilor facem bucurii oamenilor dragi din viata noastra, luna in care ne intalnim mai des decat in orice alte luni cu magia si deci luna in care, pentru bucuria copiilor de langa noi dar si a celor din noi, alegem sa credem (mai mult decat de obicei) in ea, in magie!

Un miracol fara sfirsit de Michael Arshavsky

Intr-o indepartata tara magica era o scoala pentru magicieni. Ca orice alta scoala avea elevi si profesori, teme si vacante. Iar la sfarsitul anului magicienii incepatori demonstrau ce au invatat.

Printre alti elevi din aceasta scoala era un baiat pe nume Arthur, Copacelul verde. Prietenii lui i-au dat aceasta porecla dupa o zi de scoala; el si-a transformat accidental parul intr-un copacel verde iar apoi, pentru multa vreme, nu a reusit sa isi recapete infatisarea anterioara.

Arthur a participat la o reprezentatie anuala de magie impreuna cu alti elevi. Si stiti ce truc a pregatit? Nu, nu a fost un pat zburator sau o bagheta luuunga de bomboane. Arthur a inventat un covor fermecat. Tot ce trebuia sa faci era sa stai pe acest covor, sa sari in sus de doua ori pe piciorul stang si sa spui Cik-Ciak si imediat una dintre dorinte iti era indeplinita. Totusi, de vreme ce Arthur era inca un novice si nu poseda inca o putere magica reala, magia lui nu dura decat un minut.

Pentru a-si testa noua inventie, Arthur a decis sa mearga la o gradinita din vecinatate. Acolo el invita copiii sa stea pe covor pentru a le putea indeplini dorintele. Toti copiii au navalit pe covorul magic, dar micutul Nick ajunse primul. El era cel mai scund copil din clasa. Chiar si fetele erau mai inalte decat el. Nick a stat pe covor, a sarit de doua ori in sus pe piciorul stang, a rostit cuvintele magice Cik-Ciak, si a tipat in gura mare:
Vreau sa fiu mare, mai mare decat toti!

Imediat Nick a inceput sa creasca. Copiii il priveau cu gura cascata de uimire. Mai intai el s-a facut mai inalt decat oricare din clasa, apoi mai inalt decat Arthur, apoi mai inalt decat profesorul lui, iar apoi capul i-a ajuns la tavan. Totusi, el nu a luat in considerare si hainele lui, cand si-a spus dorinta, iar hainele erau inca foarte mici.

Pantalonii i s-au rupt, tricoul i-a cazut si chiar curelele de la sandale s-au desprins si au zburat in directii diferite. Fetele au inceput sa chicoteasca. Baietii se prapadeau de ras. Chiar si profesorul nu s-a putut abtine sa nu rada vazand aceasta. Totusi, timpul magiei a expirat si Nick ajunse iar la inaltimea lui anterioara. Arthur a trebuit sa foloseasca o vraja speciala pentru a reface hainele lui rupte. Urmatoarea care trebuia sa paseasca pe covor fu Jessica. Doua sarituri pe piciorul stang, Cik-Ciak! si … fata ingheta. Dintr-odata atat de multe dorinte ii venira in cap. O papusa! Nu, un baton de ciocolata! Poate o masina de jucarie? Nu, asta-i pentru baieti. O rochie noua! Nu, mama imi va cumpara rochia aceea oricum si aceasta va disparea intr-un minut. Ce altceva as putea alege?

Apoi, privirea ei cazu pe un raft plin de animale impaiate si-si aminti cum si-a imaginat ca toate aceste animale sunt vii. Aceasta amintire a alungat toate celelalte dorinte, iar covorul fermecat incepu sa aduca la viata animalele unul cate unul. Camera s-a umplut de sunete de falfait de aripi si de pasari care tipau cand zburau prin aer lovind cu ciocul ferestrele inchise. Pisicile care au prins viata mieunau si sareau in sus sa prinda pasarile. Cainii mici si mari fugeau ca sa prinda pisicile, latrand zgomotos, iar puii de urs se rostogoleau pe podea incercand sa se doboare unul pe celalalt. In timp ce copiii s-au strans in jurul profesorului cuprinsi de frica, Arthur s-a repezit si a deschis fereastra. Pasarile au zburat pe geam, afara; pisicile au sarit dupa pasari; cainii au fugit dupa pisici; iar puii de urs s-au rostogolit in strada, mormaind de placere. Intr-un minut, toate animalele s-au transformat iar in jucarii si mult timp dupa aceasta, copiii puteau sa gaseasca animalele lor impaiate, pe strada.

Cateva minute au trecut pana cand cineva sa indrazneasca sa se urce pe covor. Apoi dintr-odata un baiat pe nume Alex a avut o idee. Si-a amintit de prietenul sau Pete, care avusese o durere de dinti teribila, chiar de dimineata. Pete n-a putut sa manance nici marul pe care el i l-a adus de acasa. Alex pasi in fata si statu pe covor. Doua sarituri pe piciorul stang: Cik-Ciak! Vreau ca durerea de dinti a lui Pete sa dispara, spuse el.

Intr-o clipita toti auzira rasul lui Pete. Multumesc, Alex! spuse el. Sa impartim marul intre noi.

Apoi, mai mult spre usurarea profesorului, copiii au fost chemati la cantina, iar jocul cu magia lua sfarsit. Arthur, Copacelul verde, isi rula inventia si-i urma pe copii. El stia ca durerea de dinti a lui Pete va reveni intr-un minut si ca va trebui sa gaseasca o cale sa o inlature. Dar, se insela! Mai mult, spre surprinderea lui Arthur, Pete continua sa manance, sa rada si sa isi scrasneasca dintii zgomotos pentru a-si amuza prietenii.

Arthur petrecu mult timp reflectand la acest miracol. De ce nu disparuse magia intr-un minut? Arthur crease acel covor, asa incat stia cu siguranta cat timp trebuia sa dureze magia. Neputand sa gaseasca motivul, el decise sa il intrebe pe profesor.

Profesorul batran si intelept asculta atent povestea lui Arthur, apoi rase din toata inima. Il batu tandru cu palma pe frunte pe Arthur si rosti cuvintele care ii vor ramane mereu in minte:

Tine minte, micul meu prieten, spuse el, Magia care e facuta pentru altii NICIODATA nu se termina.

(fot: dreamstime.com)

Comentati?