„Un liftier cu ținută impecabilă într-un hotel cu oameni ce se cred importanți.
Intră în lift o doamnă cu un frumos accent britanic, încărcată de plase cu denumiri sofisticate și cere să fie dusă la etajul 6.
Ajungem oarecum înghesuiți la etajul 6 și așteptăm nerăbdători să scăpăm de pasagera voluminoasă.
– 6th floor, îi spune politicos liftierul.
Doamna nu se mișcă. Ema și Patrick îi arată cifra 6 pe peretele din fața liftului.
– This is sechs, not six!
Liftierul îi amintește că se află într-o țară în care se vorbește limba germană, iar sechs înseamnă six.
Doamna e inertă. Copiii încep să se agite, soneria liftului devine supărătoare.
– Do you need my assistance? intervine din nou liftierul extrem de calm.
Ema se uită la noi și, lăsând la o parte politețea, ne trântește o românească:
– Doamna nu cunoaște cifrele?
Liftierul, cu fața luminată, îi dă replica:
– Nu, puiule, doamna e doar proastă!
Noi, șocați: liftierul era un maghiar din Miercurea Ciuc care vorbea românește.
– Proastă e mă-ta, cretinule! raspunde și doamna cea sofisticată în timp ce își coboară plasele cu nasul pe sus și accentul britanic pierdut pe drum.
Morala: să nu pui niciodată trei români într-un lift să vorbească engleza într-o clădire cu inscripții în limba germană.” – Eliza Ene-Corbeanu