O minte sclipitoare ne-a parasit

O minte sclipitoare ne-a parasit

„În 2010, pe la începutul lui Noiembrie, m-a sunat prietenul meu, matematicianul Liviu Dinu, un strălucit specialist în lingvistică matematică, și m-a întrebat dacă nu vreau să scriu un text despre profesorul Marcus. Împlinise 85 de ani și Editura Spandugino pregătea un volum omagial în cinstea acestui mare matematician. Am fost de acord și am scris o scurtă amintire despre Profesor. A apărut în volumul „Întîlniri cu Solomon Marcus” (la editura pomenită) în Decembrie 2010 și are 1536 de pagini. Iată un fragment din ceea ce am scris atunci:

UN PARADOX

Începînd de prin ’84 mergeam destul de des pe la restaurantul Uniunii Scriitorilor. Eram o gașcă de tineri scriitori și ocupasem
masa lui Eugen Jebeleanu, care, bolnav fiind, nu mai venea pe acolo. Cu timpul a devenit o masă celebră în jurul căreia se strîngeau 10-12 scriitori … Într-o zi, un domn mai în vîrstă, cu un aer profesoral, a cerut voie să stea la masa noastră. Nu mai
știu cine a făcut prezentările … Domn’ Profesor era bine informat în legătură cu noi, adică ne citise cărțile, le comenta ca un
specialist și, în plus, bea vodcă, e drept că nu tocmai cot la cot cu noi, fiindcă noi eram profesioniști, domnia sa fiind numai
un amator simpatic.

Într-o zi, cred că eram pe la sfîrșitul anului 1985, deoarece domnului Profesor îi apăruse o carte care se chema „Timpul”, i-am propus un paradox care mă frămînta de vreo săptămînă. „Domn Profesor, am zis eu, ce se întîmplă cu săgeata timpului reflectată într-o oglindă, știut fiind că în oglindă dreapta devine stînga și invers? Înseamnă oare că în oglindă timpul se mișcă dinspre viitor spre trecut?” A sorbit din vodcă, pe care o legumea, și a căzut pe gînduri. La un moment dat a zis: „Interesantă întrebare! Nu se poate rezolva decît dacă obsevatorul se mută în spatele oglinzii.” „Și dacă nu se mută?” am întrebat eu.
„Rămîne un paradox și gata!” a spus el.(…)

Astăzi, 17 martie 2016, timpul s-a oprit definitiv pentru Profesorul Solomon Marcus.” – Stefan Agopian