Cred sincer ca asistam in fiecare zi la o schimbare de optica in modul in care suntem abordati in calitate de clienti. Si nu este deloc schimbarea pozitiva la care tanjim din ce in ce mai mult. Eu cel putin o fac din 1996 cand am vazut ce le poate pielea americanilor la ei acasa. Dar oare abordarea clientului de la care cersim este diferita? Pe voi ce va „atinge”?
Prietenul meu Costin Miu a scris o povestioara adevarata despre intalnirea lui cu un un tip inteligent, care „a inteles ca schimbarea modului de abordare a „clientului” il scoate din multime si il face mult mai apt de succes”. Sa fi fost vorba doar de „fezandarea fazanului”? Sau pur si simplu margaritare se mai gasesc si in cocina porcilor?
Toata lumea ii stie. Ma rog, cei care au masini, deci aproape toata lumea. „Sefu, traiasca-ti familia, da si matale ceva si am io grija de masina cat esti mata inauntru!” „Da’ cum ai, ma, grija de ea, te duci cu ea la revizie in locul meu? Ii faci tu plinul? Ii sufli in esapament s-o tii calda?” „Nu, sefu, am grija sa n-o zgarie astia…” Cine sunt „astia” nu te mai chinui sa afli, ca deja ti-e sila, ii dai milogului 2-3 lei si te duci in treaba ta… Intre noi fie vorba, daca am vreodata draci pe mine, nu le dau bani si-mi gasesc masina zgariata, le fac traheea papion! 😀
Asadar, o scena banala de Bucuresti 2011. N-as fi insirat-o aici daca nu mi-ar folosi ca termen de comparatie. Povestea care urmeaza a inceput acum cateva luni. Tot parcam pe la Mega Image-ul de la Hala Traian din motive de „iubitule, iei si tu un Mateus rosé, ca am facut paste?”. Ia iubitul, ca iubita gateste minunat… 🙂
Prima data cand l-am vazut apropiindu-se, m-a incercat o usoara mancarime in palma. Nu mai stiu daca era stanga sau dreapta, dar singur nu era de luat bani, ci de dat palme. Am oroare de cersetorii jegosi si cu tupeu, mai mila mi-e de cainii care te privesc cu ochi umezi… „Tu-mi lipseai, cred ca ma pagubesti de un sut in cur daca nu dispari inainte sa faca alarma click” am gandit in timp ce ma pregateam sa cobor din masina. Cu geana pe tiganusul de 8-9 ani care se apropia, n-am putut sa nu observ ceva. Era altfel. Avea o sclipire de inteligenta in ochi, un zambet in coltul gurii si un mers destul de sigur pe el. A venit la usa mea, mi-a deschis-o si m-a dat pe spate: „Buna seara, ce faceti?” 🙂 „Ete al dracu”, m-am gandit, „asta e de-al meu, are PR-ul la purtator”… Dupa care mi-a dat-o la temelie: „ce masina superba aveti”! In momentul ala am crezut ca sunt la candid camera, ca cineva imi joaca o farsa, ca sunt in direct la vreo Hala Traian TV, ceva… Am coborat precaut, i-am dat 5 lei si i-am zis-o, ca sa-i arat cine e specialistul in comunicare: „stai aici si pazeste-o!”, de parca el urma sa-mi propuna sa mi-o tuneze… 😀
Scena cu „buna seara, ce faceti?” s-a tot repetat periodic de-atunci, cu remuneratia de rigoare din partea mea… 🙂 Ieri, omul meu a mers mai departe. „Buna ziua, ati venit la cumparaturi? Mergeti inauntru, eu am grija de masina si vorbim cand va intoarceti!” 😀
Dat fiind ca indemnul lui se potrivea cu intentia mea 🙂 , am intrat in Mega si m-am apucat de cumparaturi. La un moment dat, ma trezesc cu el in magazin, langa mine, apucandu-ma de brat. A deschis gura sa zica ceva, moment in care a fost intrerupt de aparitia unei doamne blonde, modelul sub-sef de magazin. Al meu, repede „saru’mina, v-ati vopsit, sa stiti ca va sta foarte bine asa!”. Ba, esti prost, asta tre sa fie fi-miu, ala pe care nu l-am avut niciodata! 😀 Cucoana (45-46, cu un trecut glorios… 🙂 s-a inrosit toata, de unde se vede treaba ca unele femei nu s-ar impiedica de instinctul matern in eventualitatea unui compliment venit la momentul potrivit… 🙂 Asa… Odata relatia long term ranforsata, pustiul se intoarce catre investitia mai recenta, adica eu. „Sefu, uite, promit sa nu mai vreau niciodata bani, dar am si eu o rugaminte. Vreau si eu sa-mi cumparati un pui de-ala pentru grill, sa-l duc acasa, sa-l faca mama pe gratar!”
Marturisesc ca mi-am dres glasul ca sa nu devin mai sentimental decat era cazul… Mi-era mila de el si de soarta lui. I-am luat un pui din frigider, l-am pus in cos si hai la casa. „Dati-mi mie cosul sa-l duc!”. „Lasa-ma, ba, ca nu-s handicapat, mi le duc si singur” ii raspund eu usor tafnos pentru momentul de slabiciune pe care mi-l provocase mai devreme… 🙂 „Nu, nu, dati-mi ceva sa duc si eu, sa para ca am cumparat ceva, sa nu zica astia ca cersesc in magazin”. Ete’ al dracu, e si bun strateg! 😀 L-am lasat sa bage el cumparaturile in pungi…
Am iesit impreuna din magazin si m-am bucurat sa-i vad luminitele din ochi in timp ce ma saluta din fuga spre casa, cu trofeul lui in brate… N-am putut sa nu ma gandesc ca am intalnit oameni cu infinit mai multa scoala si „educatie” si care n-au inteles nimic din arta comunicarii. Sper, spre binele lor, sa nu le fie vreodata foame si sa n-aiba cardul la ei…