Prietenia

Exista in viata cateva lucruri care nu cer clasificari; unul dintre ele este prietenia. Se intampla si dispare pe nesimtite. Uneori, dupa un timp (la final de an, de sezon, de timp) are parte si de linii trase.

Timpul, da!, e una din masuri, nu singura, dar e o masura buna: cei care rezista langa tine sunt prietenii reali, asta e clar. Psihologii spun ca prietenii sunt oamenii langa care ne simtim bine, cu care ne simţim bine si, logic, cand starea de bine dispare, se duce si relatia.

Prietenia cere o legatura subtila, o comunicare dincolo de fleacuri, pe care o ai sau n-o ai, dar cu certitudine n-o poti mima.

Asta am avut eu de cateva ori in viata. Va doresc tuturor sa va sune prietenii (dupa ce v-ati despartit de ei de o jumatate de ora) si sa va multumeasca pentru revedere si pentru timpul petrecut impreuna. Va doresc sa vi se para ca orele petrecute cu ei au fost prea scurte.

My good light tonight o reprezinta zilele cu toti oamenii faini de tot dincolo de cuvinte cu care mi-am petrecut eu weekend-ul plus ziua de Luni. Multumesc, Mia, pentru prietenia ta neconditionata, totala, si fara de masura de luminoasa.

Asta va doresc si voua. Good light!

Un comentariu pe “Prietenia

  1. De nobis fabula narratur. (lat.)

    Îți mulțumesc și eu foarte-foarte pentru tot, Li. Harul prieteniei este rar, după cum știm, și uite, eu nu (prea) sunt în stare să spun vorbe mari; de aceea, le iau pe cele ale unui vechi prieten, care a scris un fermecător opuscul despre nobilul sentiment; mă rog, el a scris despre prietenia dintre bărbați, dar ce-are-a face? noi suntem destul de emancipate și nu luăm în seamă nimica-toată (asta le spun și elevilor mei, la școală). 😀
    Prietenia nu e nimic altceva decât înţelegerea deplină, unită cu bunăvoinţă şi iubire, în toate lucrurile divine şi omeneşti; poate că, afară de înţelepciune, zeii nemuritori n au dat omului nimic mai bun. Unii preferă bogăţia, alţii sănătatea, unii puterea, alţii onorurile, mulţi chiar plăcerile. Acestea din urmă se potrivesc de fapt dobitoacelor, iar cele dintâi sunt trecătoare şi nesigure, depinzând nu atât de planurile noastre, cât de întâmplările oarbe ale soartei. Cei care pun supremul bine în virtute, aceia fac, într adevăr, foarte bine; dar tocmai această virtute creează şi menţine prietenia, căci fără virtute nu poate exista nicidecum prietenie. (…) Aşadar, prietenia între astfel de oameni are avantaje atât de mari, încât abia pot să le numesc. În primul rând, cum poate fi viaţă cu adevărat, după cum spune Ennius, aceea care nu şi găseşte liniştea în iubirea mutuală a unui prieten? Ce e mai plăcut decât să ai pe cineva cu care să îndrăzneşti să vorbeşti totul, cum vorbeşti cu tine? Ce preţ ar avea bucuria în împrejurări fericite, dacă n ai avea pe cineva care să se bucure de ea la fel ca tine? Iar nenorocirea ar fi greu s o înduri fără cineva care s o suporte şi mai greu decât tine. În sfârşit, toate celelalte lucruri pe care le dorim sunt potrivite fiecare de regulă pentru un singur scop: bogăţia, ca să te foloseşti de ea; puterea, ca să fii onorat; onorurile, ca să fii lăudat; plăcerile, ca să te bucuri; sănătatea, ca să fii cruţat de durere şi să te slujeşti cum trebuie de corpul tău; prietenia, însă, conţine cele mai multe avantaje. Oriunde te întorci, ea e de faţă; nu e îndepărtată de nicăieri; nu e niciodată inoportună, niciodată supărătoare; aşadar nu ne folosim nici de apă, nici de foc, cum se spune, în mai multe împrejurări decât de prietenie. Şi nu vorbesc acum despre prietenia de rând sau cea obişnuită, care şi ea, încântă şi foloseşte, ci despre cea adevărată şi desăvârşită, cum a fost a celor câţiva despre care se pomeneşte. Căci prietenia dă mai multă strălucire împrejurărilor fericite şi uşurează nenorocirea, împărţind o şi împărtăşind o.

    P.S. Vechiul meu prieten este Marcus Tullius Cicero (sec. I a.Chr.), iar opera se numește Laelius sive de amicitia / Lelius sau despre prietenie.

Comentati?