„Eu ma intreb cum am ajuns sa trecem unii pe langa ceilalti pe trotuare, pe strazi, prin orase, oriunde, de cele mai multe ori complet inerti – cand ne comunicam de fapt atatea si atatea mesaje 🙂 doar pornind din plan vizual si pana la reflexele din plex, la privirile intrepatrunse si fixate pana la ultimul pas 🙂 ar fi atatea de povestit, chiar si in mersul unora pe langa ceilalti 🙂 dar vezi, ar fi nepoliticos sau chiar intruziv” – Vlad Eftenie
Am ales citatul acesta din talentatul domn fotograf Eftenie pentru ca vreau sa va arat ca nu doar ca nu ne uitam unii la altii, ca nu comunicam, ci ca suntem atat de preocupati incat nici frumusetea n-o mai observam. Frumusetea cerului ni se ofera gratuit si nu-i nepoliticos si nici intruziv sa-l admirati pe supusul meu, apusul.
Oare de ce atunci cand ne fixam privirea pe culorile calde ale apusului suntem automat purtati intr-o lume incantatoare? Cei mai multi sunt de acord ca un apus frumos poate opri aproape pe oricine – fie si numai pentru cateva clipe – din drum, indiferent cat de important este drumul.
Studii serioase au aratat ca acele clipe de incantare, clipele cand privim apusul, produc efecte psihologice care ne sporesc pe termen lung satisfactia, bucuria, starea de bine. Daca asta nu-i un motiv serios sa te opresti si sa apreciezi un apus nu stiu ce altceva este.
Eu sunt o norocoasa, am un loc privilegiat pentru a admira apusul in fiecare zi. Casa mi se umple de toate nuantele nebune de rosu, galben, portocaliu, uneori chiar vinetiu si orice-as face ma precipit sa imi iau telefonul si sa surprind o noua culoare, un alt joc al norilor si al soarelui pe cer.
Pentru toti romanticii incurabili, printre care ma numar desigur, motivul real pentru care glorificam apusul este acela ca ele – apusurile – par sa intruchipeze pur si simplu romantismul idealizat. La fel ca si in dragostea la prima vedere ti se taie rasuflarea, ramai fara cuvinte si – fie chiar si pentru cateva clipe – timpul se opreste in loc. In acel moment emani doar dragoste si gratitudine pentru Mama Natura si frumusetea pura.
Apusul este promisiunea unei noi zile. Cu ultimele ocheade aruncate de la orizont vine intelegerea faptului ca maine soseste cu nesfarsite posibilitati. Stii ca n-o sa dureze dar savurezi fiecare secunda de frumusete trecatoare.
De peste doi ani fotografiez apusul fiecarei zile ce se impodobeste cu unul si pe toate le colectionez. Chiar si cand nu sunt in loja mea de la etajul 7 tot nu ratez un apus fie ca-s in masina, la munte ori la mare. Colectia de nori si nuante radiante reprezinta unele din cele mai frumoase momente si amintirile cele mai frumos colorate din viata mea. Instantaneele astea au devenit comori sacre in inima mea.
Intr-o viata viitoare, daca ea exista, imi doresc sa pot sa fac tot asta: sa vanez apusuri. Sa zicem ca sunt in lume o suta de mii de orase si tot atatea apusuri speciale. Unul pe zi, si as avea nevoie de o viata de vreo 275 de ani. As avea asigurate vreo cinci existente. Sau macar sa ma transform eu intr-unul si sa ma tot plimb in fiecare locsor de pe pamant.
Cand am sa cresc mare vreau sa ma fac apus …
