Cu melcul la vot

rainbow-snailArticolul share-uit de Amalia Enache şi comentariul ei –

„Incapacitatea de a organiza votul in strainatate se transforma intr-un nou prilej pentru vestici, mai ales pentru englezii de rand, sa-si verse toate gandurile negative despre romani. Comentariile englezilor la acest articol sunt pe scurt „plecati acasa si rezolvati-va tara”. O lovitura data nu doar romanilor ce nu au putut vota, dar o lovitura data imaginii romanilor de peste granite tocmai de diplomatia ce ar trebui sa o apere.” (articolul aici)

m-au făcut să mă gândesc la NECESITATEA votului electronic. Iată experienţa de vot a unei românce plecată la lucru în Abu Dhabi:

„Sistemul de vot din străinătate – Sistemul melcul

Am votat la Ambasada Romaniei din Abu Dhabi. Şi a durat o oră de când m-am aşezat cuminţică la coadă până am ajuns să pun ştampila pe buletinul de vot. Şi am să vă explic de ce a durat atât de mult în condiţiile în care coada nu era formată din mai mult de 50-60 persoane.

Nu completarea declaraţiei pe proprie răspundere de către votant a încetinit procesul, ci înregistrarea datelor de pe declaraţie de către comisie, care era formată din 4 persoane. Una care ştampila buletinele de vot pe verso, alta care lua documentele de la votant şi dicta următoarei datele personale ale votantului şi a patra persoană care iţi înmâna ştampila de vot, iar la returnarea ei, actul de identitate. Era o sigură cabină de vot. Dura aproximativ 1 minut de persoana de când înmânai declaraţia şi actul de identitate până cand iţi recuperai actul de identitate la returnarea stampiluţei de vot. Fluxul maxim permis de acest mecanism era de 1 persoană pe minut, deci 60 pe oră, 840 pe toată durata zilei de vot. În Abu Dhabi toţi care ne-am prezentat la vot am şi votat, mai devreme sau mai târziu, dar compatrioţii noştri din alte colţuri ale lumii, indiferent de cât au stat la coadă, au avut acest drept anulat de către acest sistem conceput şi menit să îngrădească dreptul de vot al cetăţenilor din străinătate.”

2 comentarii pe “Cu melcul la vot

  1. Pentru orice tara, pentru orice sistem este totul foarte usor cand este vorba de un scrutin. Insa nu si pentru Romania. La Bucuresti au fost situatii unde votul a avut probleme mari chiar sub nasul celor care trebuiau sa organizeze totul! Despre strainatate ce sa mai zicem, totul la voia intamplarii dar si o urma de dorinta parca de a se intampla asa! Ma amuza teribil schimbul de responsabilitate de la BEC la Ministerul de Externe si mai apoi la ambasadori. Mai ramane sa acuzam pe romani ca au iesit la vot dupa o lunga perioada de letargie, ca au intels ca trebuie sa votam, indiferent cu cine, mai ales din cauza faptului ca pentru a avea acest drept au murit niste oameni in 1989. Nu ne ramane decat sa vedem si partea plina a paharului: prezenta la vot destul de buna si sper la si mai multi romani in turul 2 care sa arate ca nu suntem chiar asa de indifernti cand vine vorba de cine ne conduce, mai ales ca presedinte!

    1. Până la urmă ne-a ieşit, Maria! Am reuşit să lăsăm căldurica păturii şi să ne urnim la vot. Şi ce minune am reuşit! 😀 Pentru feţele lui Ponta când a spus după nici o oră de la închiderea urnelor că l-a sunat pe dl.Iohannis şi l-a felicitat pentru victorie, şi a lui Dragnea care a fost împins la prima declaraţie după anunţarea exit-poll-ului … zău că a meritat!

      Un singur of am, deşi lui i se datorează în mare parte mobilizarea: mare păcat de umilinţa îndurată de prietenii noştri din diaspora.

Comentati?