Pe vremea telefonului cu disc (adica acum o eternitate in urma), cand te deranja la ore imposibile un telefon ce nu-ti era destinat, replica deranjatului era: Da’ fii domnule atent unde bagi degetu’! Astazi nici macar scuza gresirii orificiului nu mai poate exista. Si totusi …
„Ceva ce m-a lasat masca. Suna telefonul, o voce masculina:
– Servus puiutule, sunt X …
Ma ia cu transpiratii de doua ori la rand: o data auzind numele si a doua oara din cauza apelativului. „Puiutule?” Mai sa mor, si acum am palpitatii.
– Buna! (am vrut sa zic ceva pasare sau animal de casa, pisoias de exemplu, dar nu-mi iesea pe gura).
– Puiutule, am ceva oameni importanti in zona si am nevoie de tine.
– Mda, mormai eu.
– Cat ai tu tariful?
Vai, si nu m-am prins si zic: 100 pe ora.
– Euro?
– Nu, lei.
– Daaaa? Perfect. Si poti sta toata noaptea?
– Domnule X, da’ nu va suparati, cine dracu tine conferinte noaptea?
– Eeee, conferinte, puiut? Nu vorbi cifrat, ca nu suntem pe ascultare.
– Domnule X, eu sunt Cora Muntean.
Pauza. Pauza. Stau ce stau si ma gandesc ca a lesinat, ca a inchis si intre timp incerc sa-mi reglez pulsul.
– Doamna Cora, a fost o gresea… o gluma. Va rog sa ma scuzati.
Bun. Acum, problema se pune in felul urmator: cum mai dam noi cu ochii unul cu altul? – Cora Muntean / Europa FM”