„Sunt o multime de papadii la noi in gradina!” Alida a fugit spre mine prin lumina serii. S-a repezit prin umbrele gardului si ale copacilor. „Sunt exact pana la colt, vezi?” imi spuse aratand cu degetul. „Acolo.”
M-am chircit in gradina, m-am uitat de-a lungul crinilor in directia in care imi aratase cu degetul: „Asta nu-i bine deloc.”
Alida a amutit. Coltul zambetului ei a disparut. „De ce nu e asta bine? Aveam de gand sa le astept pana se transforme in dorinte. Si apoi sa le culeg.”
Sunt galbene? si mi-am sters fruntea cu dosul palmei.
„Da! Sunt atat de vesele si frumusele. Astea, acum, nu sunt genul care se sufla, nu?” a intrebat ea. „Iti pui dorintele pe cele albe, nu?”
Asa este, am zambit ridicandu-ma in picioare. Stii, si eu obisnuiam sa iubesc papadiile cand eram de varsta ta. Semintele lor sunt cu adevarat foarte puternice.
M-am intors spre gradina si cu vocea soptita, ca pentru un mare secret i-am spus: Vor cuceri curtea daca le lasi. Dar hai, iubito, e timpul sa mergem inauntru. Alida nu a schitat niciun gest. Ochii ei mari si negri erau larg deschisi. Pentru moment aerul a incremenit, la fel ca si toata fiinta ei, apoi o fina adiere i-a miscat cateva fire ce se sprijineau pe genele ei …
“Imagineaza-ti. O gradina plina de dorinte!” a soptit. (foto de aici)