Locuind intr-un oras de frontiera aproape toata viata (exceptie vreo 3 ani), modul de existenta, obiceiurile si personajele care creau atmosfera in jurul unei vami mi-au fost mereu familiare. Unele intamplari mi le amintesc uneori cand imi intalnesc tovarasi ai acelor vremuri tulburi, inceputul anilor ‘9o, altele imi impun sa nu mi le mai amintesc. In centrul forfotei de frontiera al acelor ani, coboara din masina sa luxoasa, personajul principal, in uniforma albastra.
Vamesul despre care povestesc se numea Petru si voi lasa pentru mai tarziu numele vamii in care activa, pentru o mai tarzie identificare a lui. Omul asta era atat de zgarcit, neprietenos si indiferent la necazurile si lipsurile celor din imediata apropiere incat devenise celebru in tot orasul. Auzisera de el pana si cersetorii, obisnuiti sa nu prea caute nici la fata celui care da, cu atat mai putin la a celui ce intoarce spatele. Unul dintre acestia, care isi facea veacul pe langa piata din cartierul in care locuia acest Petru a pus pariu cu ceilalti ca intr-o luna va reusi „sa ia ceva de pe el”.
L-a urmarit intr-o zi prin toata piata cu rugaminti. Petru se tinea insa tare in zgarcenie ba ignorandu-l, ba injurandu-l sau amenintandu-l cu bataia. Cand cersetorul a aparut si in capatul parcarii in momentul in care isi punea cumparaturile in portbagaj si-a iesit cu totul din fire. S-a uitat in caldaram dupa o piatra sa-i dea in cap si negasind a luat din plasa o franzela si i-a aruncat-o pe aceea in cap. Cersetorul a plecat multumit la ortaci aratandu-le franzela „primita” de la Petru si, desi pariul nu a mai fost onorat pana la urma, s-a ales cu o anumita noterietate in cartier pentru reusita sa profesionala.
Dupa o saptamana, pe fondul unor probleme, Petru a facut o comotie cerebrala si de-acum incepe fabuloasa sa poveste auzita de multi oameni credibili care spun cu mana pe inima ca vamesul nu mintea nici un cuvant:
„Cand eram bolnav m-am vazut pe mine la o oarecare judecata si mi se puneau faptele in cumpana. Pe de-o parte erau niste creaturi negre si puturoase iar de alta niste barbati foarte luminosi la chip. Creaturile cele puturoase puneau pe talerul dinspre partea lor toate lucrurile rele facute de mine, multe chiar uitate, iar barbatii cei luminosi nimic, dar nimic nu gaseau sa puna pe talerul lor. Disputa dintre cei doi parea decisa cand si-a facut aparitia un inger cu franzela aceea aruncata in capul saracului si a asezat-o pe talerul gol al faptelor celor bune. Spre mirarea generala, dar mai ales a mea, talerul cu franzela a tras mai mult decat celelalte. Atunci unul dintre tinerii cei luminosi mi-a spus sa merg si sa mai adaug la painea aceea fiindca judecata va fi grea.”
Doctorii nu isi explica nici azi revenirea sa din coma. Viata lui insa s-a schimbat intru totul. Se gandea ca daca o paine aruncata la nervi in capul unui cersetor i-a adus asa de mare castig, cum trebuie sa fie rasplata pentru faptele cele bune facute cu dragoste? A ajuns ca intr-o zi friguroasa a dat unui sarac chiar geaca imblanita de vames. Unii credeau ca s-a tampit, altii dadeau neancrezatori din cap cand ii auzeau povestea. Chiar eu m-am gandit daca se face sau nu sa o scriu.
Petru acesta a fost vames al Imperiului Roman in Africa. De fapt era unul dintre cei mai mari in functie in vremea cand a fi vames insemna de fapt sa fii un mare finantist al imperiului, insarcinat cu controlul si colecta financiara din provinciile ocupate. Era una din cele mai respectate si bine platite functii. Petru a renuntat ulterior la ea, a vandut tot ce avea si a impartit saracilor, a dezrobit robii si pe unul singur l-a luat cu el departe, intr-un alt colt al Imnperiului, si i-a poruncit pe el insusi sa-l vanda ca rob iar banii luati pentru el sa-i imparta deasemenea saracilor.
A ramas rob ani buni pana cand niste oaspeti ai stapanului sau au recunoscut in umilul sclav pe fostul atotputernic vames al Romei, din Africa. A parasit pe data casa stapanului poruncind paznicului surdo-mut al casei sa deschida poarta. Acesta nu doar ca a auzit porunca dar din acel moment a putut si sa vorbeasca.
Se mai spune ca atunci cand a daruit unui sarac haina sa de vames, a doua zi a vazut-o la vanzare in piata de haine vechi la un pret de nimic si s-a intristat foarte, spunandu-si in sine ca Dumnezeu nu i-a primit milostenia. In aceeasi noapte Domnul i s-a aratat in vedenie, in somn, imbracat in aceea haina si i-a spus: „De cand ai dat-o saracului Eu am luat-o sa o port. M-ai imbracat pe mine cel pierit de frig.”
Am scris toate acestea cu gandul la Dumnezeu, care de mine nici satul, nici bine imbracat, nici de vorbe bune mangaiat … Veti spune poate acum la final: „Povesti de adormit copii!”. Poate ca asa este si atunci va voi spune doar atat: Sa dea Dumnezeu sa fiti copii!
Ziua a douazecisidoua, luna a noua, care in 2013 a fost intr-o duminica. Praznuirea Sfantului Petru, care mai inainte a fost vames. – de Emilian Eli Pintea