In urma cu mai putin de o saptamana am pierdut o prietena draga, destul de neasteptat. Chiar daca stiam ca este bolnava ma asteptam sa biruie din nou. Si ma gandeam ca eu mi-o amintesc asa cum mi-au venit in minte franturi din aventura noastra impreuna … La fel si cu Snoopy. Doisprezece ani sunt in mintea mea depozitati in cioburi de amintiri …
Vazand clipul de mai jos am inteles ca ne amintim momentele speciale ale vietii noastre de un numar finit de ori. De prea putine ori. Cioburi de amintiri.
Pentru ca nu stim cand vom muri, ne gandim la viata ca la o fantana inepuizabila desi totul se intampla de un anumit numar de ori; un foarte mic numar chiar. De cate ori va veti mai reaminti o anumita dupamiaza a copilariei, una din dupamiezele ce sunt atat de profund parte a fiintei voastre ca nu va puteti concepe viata fara ea? Poate de patru sau cinci ori, poate nici chiar atat. De cate ori veti mai vedea rasaritul unei luni pline? Poate de douazeci de ori. Si totusi, totul pare fara limite, fara sfarsit … Paul Bowles – The Sheltering Sky
Am simtit intotdeauna, sau sa spun mai corect mi s-a parut mereu ca traim trei sau patru vieti de-a lungul unui ciclu unic de la nastere pana la plecare. Ati intalnit oameni pe care nu i-ati mai vazut de 15-20 de ani? Iubesc faptul ca unele amintiri ne aluneca printre degete in neclaritate si aterizeaza in palma cuiva ce si le aminteste cu claritate. Incep sa inteleg ca „realitatea” este o constanta abstracta sau un abstract constant si intr-un fel sunt in regula cu descoperirea asta.