– Vand frunze! Vand frunze! striga bezmetic vecinul de la doua case mai incolo, acela care poarta si vara aceeasi caciula ridicola cu ciucuri …
Asta pe cand tocmai ma pregateam sa platesc vreun boschetar sa imi adune frunzele care imi acopereau trotuarul. Cuprins de un instaneu spirit comercial, in cateva minute bateam si eu strada, de la un capat la altul, fara caciula cu ciucur, racnind cu voce ragusita:
– Vand frunze! Vand frunze!
Pana la amiaza, toti vecinii, fara exceptie iesisera in poarta cu gramajoare de diferite marimi si cu diferite tonalitati mercantile, cantau:
– Vand frunze! Vand frunze!
Pana seara intreg orasul nu facea altceva. Gramezi intregi de frunze erau scoase la mezat prin piete, in cimitire, in en-gros-uri, chiar la portile instutiilor publice. Deasupra orasului se ridica vuietul comercial:
– Vand frunze! Vand frunze!
A urmat noapte lunga cu furtuna apriga si ploi in rafale, ce au spulberat frunze si au rupt retele electrice. Vijelea Toamna orasul si ii da cu ciripe in cap. Avea o caciula caraghioasa cu mot in cap si urla pe strazi, scoasa din minti:
– Cine indrazneste sa-mi vanda mie frunzele? Cine?
Nici o figura de om pe la geamuri.
Astazi, de dimineata, toti mergeau cuminti, din nou, la serviciu.
de Emilian Eli Pintea