Privilegiu

Am iubit intotdeauna muzica lui Leonard Cohen, si am asteptat sa-l vad inca de cand s-a anuntat primul sau concert in Romania. Este o legenda vie si unul dintre cei mai mari poeti ai timpurilor noastre. Sa-l vezi cantand live este un mare PRIVILEGIU. Anul acesta Bucurestiul a fost singurul oras din sud-estul Europei inclus in turneul sau „Old Ideas”. Concertul a fost minunat iar Leonard Cohen este intr-o forma excelenta.

Oana Pellea scria Duminica dimineata, dupa concert: „The meaning of the name Cohen is “Priest” – spune dictionarul de nume … iar eu nu cred in Intamplare.” Corect. Nimic nu e intamplare in ceea ce este si ce arata Leonard Cohen.

Se poate sa fie, conform ultimului sau album Old Songs „a lazy bastard living in a suit”, dar a implinit 78 de ani iar Sambata in Bucuresti Leonard Cohen a incantat spectatorii cu un generos program de vreo 30 de melodii pe parcursul a peste trei ore.

„I don’t know when we’ll be back through this way, so we’re going to give you everything we’ve got tonight.” Si ne-a dat tot ce are el mai bun: stare, atmosfera, aer sexy, spirit viu.

Si in timp ce unii dintre muzicienii lui au cantat stand, Cohen a cantat in picioare intregul sau spectacol, mai putin momentele in care a ingenuncheat, multumind spectatorilor. A reusit chiar sa sara vesel pe scena, de vreo doua ori, parca dorind sa confirme faptul ca pe masura ce imbatraneste se apropie si mai mult de copilarie.

Bandul sau a fost imbracat la fel ca si Cohen, o legiune de Leonarzi in costume gri si palarii Fedora. Insa culoarea nu lipseste din concertele lor, este toata in imagine, in spectacolul lor, in particular in minunata vioara a lui Alexandru Bublitchi si exotismul acordurilor lui Javier Mas. Da, si felul in care isi prezinta bandul, cu capul descoperit, tinandu-si palaria la inima, intr-un gest de profund respect pentru oamenii ce ii sunt alaturi: Roscoe Beck – chitara bass şi voce (regizor muzical), Alexandru Bublitchi (vioara) – Republica Moldova, Rafael Gayol (tobe si percutie), Neil Larsen – orga, acordeon si instrumente cu clape, Javier Mas – chitara acustica, instrumente cu coarde, Mitch Watkins – chitara, Sharon Robinson – solista, alaturi de care canta „In My Secret Life” si Webb Sisters – Charlie si Hattie – voce, chitara, harpa si acrobatii 🙂 din Marea Britanie.

Spectacolul este presarat cu momente de genul acesta, gesturi mici sau inflorituri muzicale care decoreaza echilibrul masurat al performantei. Melodiile LUI nu au nevoie de lumina orbitoare sau efecte pirotehnice pentru a impresiona si nici sa astepti (ca spectator) o coreografie mai complexa decat a celor trei cantarete ce-i fac si backing vocals; gesturile subtile ale lui Cohen precum inclinarea capului pe spate si ridicarea palariei pentru a i se vedea mai bine fata atunci cand spune „I’ll wear an old man’s mask for you” in „I’m Your Man” sunt absolut suficiente pentru ca tabloul sa fie perfect.

Umorul bland al lui Leonard Cohen strabate intregul spectacol. „I see your generosity hasn’t diminished,” spune usor zeflemitor dupa solo-ul la claviatura din „Tower Of Song” primind o runda de aplauze; si desigur, multimea raspunde cu o bucurie coplesitoare cand el ajunge la versul „born with the gift of a golden voice”.

Legatura sa cu publicul, ambii privind maturitatea cu un soi de dispret crispat, este unul din elementele care, alaturi de savoarea muzicala a pieselor, plaseaza performanta lui Leonard Cohen mai mult in traditia europeana a cantecului decat in cea a trubadurului american (desi exista cateva urme de blues chiar si in cele mai triste melodii ale sale).

Unul din cele mai emotionante momente din intreg spectacolul vine la bis cu „So Long, Marianne” cand multimea, in mod spontan, s-a alaturat ca un cor pentru una din cele mai vechi melodii ale sale: o confirmare ca am ajuns pana aici impreuna si suntem inca in asta impreuna.

Asezat intr-un genunchi, cu capul descoperit – de parca urmeaza sa o ceara de sotie pe aleasa inimii sale – Leonard Cohen multumeste pentru prezenta si pentru „privilegiul si onoarea de a canta in Romania”.

Nu. Pentru noi a fost un privilegiu sa il ascultam si sa impartim acelasi spatiu.

Prezenta la Bucuresti, (a treia oara in ultimii patru ani), se datoreaza promovarii celui de-al doisprezecelea sau album „Old Ideas”.

Bis: „So long, Marianne” (cu si despre Marianne C. Stang Jensen Ihlen, care i-a fost sotie timp de 10 ani), „First We Take Manhattan”, „Famous Blue Raincoat” si „Save the Last Dance for Me” ce a apartinut celor de la The Drifters. (statistica este preluata de pe gandul.info)

(foto: drhguy.posterous.com)