(foto:buzzHunt.co.uk)
De mult, tare de mult, licuriciul era o gaza micuta si cenusie pe care nimeni n-o lua in seama. Intr-o zi, un baietel l-a gasit in iarba, s-a uitat lung la el si si-a zis: Hmm, ce fel de gaza o mai fi si asta, ca tare posaca mai e! Am sa caut o buburuza; aceea e mai draguta, mai colorata si am sa-i cant pana ce-o zbura din mana. Si l-a pus inapoi in iarba, hotarat sa caute o buburuza.
Tare rau i-a mai parut rau licuriciului. Ar fi vrut si el sa se joace, sa-i cante si lui baietelul. Asa ca, intristat, s-a pornit sa caute bufnita, inteleapta padurii. I-a ascultat bufnita pasul, a stat si-a chibzuit, apoi a zis:
– Uite, am sa te invat cum poti sa ajungi o gaza deosebita de toate celelalte. Numai ca iti trebuie curaj, mult curaj. Maine in zori, cand se ingana ziua cu noaptea, inainte de a pleca de pe cer, stelele se spala oglindindu-se in bobitele de roua. Tu ai sa stai in iarba si tiptil-tiptil ai sa te apropii, ai sa sorbi stropul de roua taman atunci cand o stea se afla in el iar lumina ei iti va ramane tie. Si-asa vei lumina si tu noaptea exact ca si stelele.
Si a urmat licuriciul sfatul bufnitei. A pandit stelele iar din seara urmatoare, cand sus pe cer au prins sa lumineze stelele, jos in iarba au inceput sa scapere si luminile licuricilor! (Povestea de mai sus – usor adaptata – este „Legenda Licuriciului” si a fost preluata de pe nounascuti.ro)