Despre iubire

Poemul lui Kahlil Gibran, O Amor recitat de Ana Fintzarak pe un videoclip prezentand un fragment din spectacolul Duniei, bellydancer, insarcinata in luna a saptea.

Cand iubirea coplesitoare iti face semn, urmeaza-i indemnul, chiar daca drumurile ei sunt aparent grele si prapastioase. Si cand vraja ei paradisiaca te cuprinde cu aripile ei angelice, supune-te misterului ei, chiar daca sabia ascunsa-n penaju-i te-ar putea rani. Iar cand iubirea transfiguratoare iti vorbeste si o simti profunda si divina, da-i crezare, chiar daca vocea ei ar putea sa-ti sfarme visurile himerice, asemenea vantului de miaza-noapte care pustieste gradinile.

Fiindca, precum iubirea incununa, adeseori tot ea trebuie sa si crucifice. Precum te face sa cresti (mult mai repede si imbatat de fericire), tot ea trebuie sa iti si reteze uscaciunile (si sa-ti distruga cat mai repede micimile, rautatile si egoismul). Precum ea te ridica, imbatat de bucurie, pana la inaltimea ta ideala, alintandu-ti cu o dumnezeiasca gingasie ramurile cele mai fragile care freamata in lumina soarelui infinit al iubirii, tot la fel ea razbate ca o miraculoasa forta purificatoare pana cand in adancul radacinilor, zdruncinand inclestarea lor cu pamantul asemenea snopilor de grau ea va secera, niciodata intamplator, va treiera pentru a decoji, va vantura pentru a curata de pleava, va macina pana la inalbirea fainii tale, va framanta pana te va ajunge foarte supus, smerit, divin si pur, ca apoi sa te harazeasca focului sau, ca sa poti deveni painea cea sfanta a nemuririi la ospatul divin.

Toate acestea si multe altele ti le va da cu prisosinta iubirea, pentru ca astfel sa poti cunoaste pe deplin tainele inimii si sa devii o parte din inima Vietii Eterne din care izvoraste, nesfarsita, iubirea.

Dar daca, stapanit de indoiala, egoism, meschinarie, suspiciune sau teama, vei cauta doar tihna si placerea dragostei, care permanent ti se daruie ca tu sa iubesti, atunci e mai bine sa iti acoperi (infrant fiind) goliciunea si sa iesi din treierisul iubirii spre a te intoarce, ramanand inchistat si singur, in lumea fara de anotimpuri unde vei rade, dar nu cu intreaga ta bucurie, unde vei plange, dar nu cu toate lacrimile pe care ti le-ar fi putut smulge extazul iubirii.

Iubirea nu se daruie decat pe sine si nu ia energia sa atotputernica, divina si misterioasa decat de la sine. Iubirea nu stapaneste si nu vrea niciodata sa fie stapanita de cel sau cea careia i se daruie, fiindca iubirii adevarate ii este de ajuns iubirea nesfarsita, sublima si transfiguratoare.

Cand iubiti, nu trebuie sa spuneti “Creatorul este in inima mea”, ci mai degraba “eu sunt acum topit de iubire in inima Creatorului”. Si sa nu crezi ca iti poti croi singur drumul iubirii, fiindca iubirea, daca o meriti cu adevarat, iti va arata drumul ea insasi. Iubirea nu are nici o alta dorinta decat aceea de a se implini prin totala iubire. Dar daca iubesti si trebuie totusi sa mai ai dorinte, fie ca acestea sa fie:

Sa te topesti imbatat de iubire in tot si sa devii izvor de iubire divina, ce susura in noapte si canta; sa cunosti adeseori durerea prea marii duiosii; sa fii ranit si imbatat de intelegerea iubirii; sa sangerezi de bunavoie bucurandu-te; sa te trezesti in zori cu inima mereu inaripata si sa inalti, plin de recunostinta, multumire pentru inca o zi de iubire; sa te odihnesti, coplesit de beatitudine, la ceasul amiezii si sa cugeti la extazul iubirii; sa te intorci impacat si debordand de fericire acasa la ora amurgului, si apoi sa dormi inaltand in inima o ruga pentru fiinta iubita, iar pe buze sa ai un cantec de lauda

Comentati?