O scoala cu Nume

O scoala cu nume mare, cu nume minunat. Cu un nume de care mi-e asa de dor … si care este rostit nedrept de rar. Scoala de Televiziune „Tudor Vornicu”.

Sper din toata inima ca scoala asta noua, care poarta un nume atat de perfect pentru televiziune, sa ne ofere peste cativa ani niste profesionisti adevarati. Chiar daca acum „majoritatea dintre ei nu prea stiu cine a fost Tudor Vornicu” cum spune fiica lui, Smaranda Vornicu aka Zana Eficientei.

Cu ocazia inceperii cursurilor, Zana a tinut un discurs. Povestea intreaga o gasiti pe site-ul Zanei Eficientei. Despre discurs, eu sunt subiectiva si zic ca e minunat. Ea a fost emotionata. 🙂 Firesc. Si-acum discursul Zanei:

Un faimos si recent disparut, Steve Jobs, spunea despre televiziune: ‘”red ca a adus intreaga lume mai aproape si va continua sa o faca. Exista aspecte negative ale oricarui lucru; exista consecinte nedorite ale fiecarui lucru. Cea mai coroziva tehnologie pe care o cunosc se numeste „televiziune” – insa, in acelasi timp, televiziunea de buna calitate este magnifica”.

Opinia lui Jobs nu este singulara – sunt multe minti luminate care au ceva de impartit cu televiziunea. Unii o numesc guma de mestecat pentru ochi, altii o aseamana cu un anestezic pentru durerile intregii omeniri. Asadar, sa fim sinceri : televiziunea, asa cum este ea oferita publicului in zilele noastre, acopera un intreg spectru, mergand de la abjectie si ajungand la superba implicare si rafinament.

In special in Romania, unde – precum o oglinda a derutei sociale, politice si economice din ultimii 20 de ani – televiziunea s-a costumat in cele mai pestrite si diverse deghizari, este nevoie de o generatie noua si proaspata de adevarati profesionisti in domeniu.

Din pacate, nu va pot oferi aici invataturi ale tatalui meu, Tudor Vornicu, referitoare la munca si menirea profesionistului de televiziune. A plecat dintre noi mult prea brusc si prea repede pentru a fi apucat sa-si structureze mostenirea profesionala. Stiu insa ca o astfel de scoala, excelent dotata si condusa de oameni dedicati si bine pregatiti, i-ar fi umplut sufletul de speranta.

Ceea ce va pot impartasi este bucuria lui vizibila, perfectionismul sau in legatura cu propria profesie. Tudor Vornicu era consumat de televiziune, in fiecare secunda a vietii sale. Si mai mult decat atat, era responsabil. Pentru fiecare fotograma, pentru fiecare cuvant care urma sa fie infatisat marelui sau public. Marturie pentru acest devotament stau emisiunile realizate de el si echipele, oamenii impreuna cu care a lucrat.

De aceea, ca un ecou al muncii sale de o viata, imi permit sa va indemn in aceasta zi festiva: indrazniti sa fiti cu fiecare clipa mai buni decat sunteti ! Respectati-va publicul si nu faceti compromisuri in ceea ce ii oferiti! Imaginati-va in fiecare clipa proprii parinti, bunici, copii si prieteni in fata micului ecran. Nu va sfiiti sa ii contraziceti, prin munca voastra, pe cei care considera ca televiziunea romaneasca nu se poate ridica deasupra propriilor limite si erori. Si – nu in ultimul rand – nu lasati morcovul celebritatii sa devina mai important decat batul autodisciplinei si profesionalismului incapatanat.

Unii ar putea spune ca tatal meu a facut televiziune in perioada comunista, ca a fost unul dintre chiorii din tara orbilor. Am sa ii contrazic: fiecare perioada este dificila si restrictiva in felul ei, fiecare clipa isi are propriile sale provocari. Ceea ce conteaza este – in ultima instanta – generozitatea spiritului si dragostea fata de ceea ce faci. Am vazut programe intregi de Revelion creionate in doar cateva ore, am ascultat oameni de televiziune discutand nopti intregi despre un singur minut de emisie. In aceasta meserie, oricat de mare ar fi suportul tehnologic, elementul uman este cel care primeaza.

Tocmai de aceea, vreau sa va felicit pentru ca aveti indrazneala sa imbratisati o asemenea profesiune, sa va dedicati ei. Vreau sa multumesc celor care si-au amintit si au considerat ca numele lui Tudor Vornicu ar putea aparea pe blazonul acestei scoli si ar putea constitui un indemn, un etalon, o provocare pentru dumneavoastra si pentru generatiile viitoare de absolventi ai Scolii de Televiziune.

In spiritul tatalui meu si al tuturor lucrurilor in care a crezut, am sa inchei cu indemnurile binecunoscute de toti cei care au lucrat cu el: „La munca! Osu’ la treaba!”

(foto: ejurnalul.ro)