A fost ieri un articol pe prima pagina din Times (as da link-ul, dar este protejat de paywall), despre o tanara femeie, proaspat absolventa de universitate, care a trecut pe langa un magazin care era jefuit indreptandu-se spre McDonald’s si sub un impuls de moment a furat un televizor. Trei zile mai tarziu, avand remuscari si simtindu-se in imposibilitatea de a trai cu vina, s-a dus si s-a predat singura la politie. Sa recapitulam: are o diploma, se pregatise sa devina asistent social, nici macar nu avea nevoie de un televizor … si totusi, in acel moment, nu a putut rezista tentatiei de a jefui un magazin …
Mi se pare o poveste foarte interesanta, iar lectia pe care sunt tentata sa o trag de aici este aceea ca lucrurile intamplate pe parcursul week-end-ului trecut in Londra nu sunt evenimente normale. Iar daca presupunem ca putem intelege comportamentul oamenilor in functie de asteptarile noastre normale, de zi cu zi, in care se aplica regula „bunului simt” suntem pe cale sa ne inducem singuri intr-o grava eroare.
Poate ca totusi nu e nimic de mirare. Daca exista un lucru pe care psihologia experimentala l-a demonstrat de-a lungul anilor, este faptul ca intuitiile noastre cu privire la comportamentul uman sunt surprinzator de gresite de cele mai multe ori. Intuitia noastra despre comportament in mijlocul unei multimi este cu siguranta si mai gresita.
Cred ca nu este chiar radical sa subliniez faptul ca tinerii sub influenta alcoolului, adrenalinei si a presiunii de grup pot face lucruri prostesti, nesabuite, anti-sociale, penale, iar la lumina zilei, calmi, treji, le-ar considera complet lipsite de caracter.
Nu stiu ce am incercat sa subliniez de fapt. Cred ca sunt inca iritata de replica lui David Cameron care a spus, referindu-se la evenimente ca „aceste sunt acte criminale pur si simplu”. Oare cand vreodata comportamentul uman a fost pur sau simplu?