Iarna. Frig napraznic. Un cuplu foarte bătrân se pregătea de somn, încălzindu-se la gura sobei. Căutând o plapumă mai groasă, bătrâna zice:
– Mai ţii tu minte bărbate, în tinereţe, înainte să mă ceri de la mama, cum mă aşteptai seară de seară la stejarul din fundul grădinii, eu ieşeam din casă să vin la tine şi cu câtă pasiune ne mai iubeam?
– Da…ce vremuri!
– Hai să o mai facem o dată ca pe vremuri, zice bătrâna, că suntem bătrâni şi nu se ştie cât timp mai avem.
Entuziasmat de ideea nevestei, pleacă bătrânul la stejar. O asteaptă şi o aşteaptă şi o tot aşteaptă până se învineţeşte tot de frig şi cum nu mai rezistă, după vreo oră merge în casă unde o găseşte pe bătrână înfofolită în plapumă.
– Da bine mai nevastă, bine că stai la căldură sub plapumă şi eu te aştept să paralizez de frig în viscol lângă stejar, de ce n-ai venit?
Iar bătrâna răspunde sec:
– Nu m-a lăsat mama!