Un tamplar pe care l-am angajat sa ma ajute la reparatia unui gard vechi tocmai termina prima sa zi de munca grea. Fierastraul electric s-a stricat si l-a facut sa piarda o ora de munca, dupa care camionul lui vechi nu a mai vrut sa porneasca. I-am propus sa-l conduc acasa si pe drum a fost extrem de tacut. Insa, indata ce-am ajuns, m-a invitat sa-i cunosc familia. Cand ne indreptam catre usa a privit pentru un moment un mic copacel din fata casei atingandu-i varfurile ramurilor cu ambele maini.
Cand s-a deschis usa, s-a petrecut o transformare uimitoare. Fata lui morocanoasa era plina de zambete. Si-a imbratisat copiii si si-a sarutat sotia, dupa care mi-a facut prezentarile. Apoi m-a acompaniat la masina. Cand am trecut pe langa copacel, din curiozitate, l-am intrebat de ce a atins ramurile inainte de a intra in casa. „Oh, este copacul meu de probleme”, a raspuns el.
“Stiu ca nu pot evita problemele la munca, dar un lucru e sigur: problemele nu sunt pentru acasa, nu trebuie sa o preocupe pe sotia mea si nici pe copii. Asa ca pur si simplu le atarn in copac in fiecare seara cand ajung acasa si le reiau dimineata cand plec iar la munca. Ce e interesant, spuse surazand, este ca dimineata nu mai sunt atat de multe cum imi amintesc ca am lasat in copac cu o seara mai inainte.”