Un maraton de … 13 zile

Anul trecut maiorul Phil Packer a fost grav ranit în Irak, si si-a spus probabil, ca nu va mai merge din nou. Dar a decis sa nu-si petreaca toata viata intr-un scaun cu rotile. Astfel ca s-a inscris pentru a participa la Maratonul londonez din acest an. Phil Packer a început maratonul în aceeasi zi în care a facut-o toata lumea, dar medicul sau i-a permis doar sa mearga doua mile pe zi, astfel ca a terminat cursa sambata, la 13 de zile de la începerea ei. A participat la acest maraton pentru a strange bani pentru organizatia „Ajutor pentru eroi”, organizaţie care sprijina veteranii britanici raniţi. Obiectivul lui Packer a fost de a aduna 1 milion£; si a reusit sa stranga deja mai mult de jumatate din suma.

Dar maratonul este doar o parte din proiectul sau, spune el. In februarie, el a traversat vaslind Canalul Manecii, iar în iunie 2009, va urca pe El Capitan, una din emblemele americane ale alpinismului. Este un pinten vertical de piatra de 3.000 de picioare în California. Ideea de a participa la toate cele trei provocari in scop caritabil i-a venit în timp ce se afla în spital de mai mult de patru luni urmare a accidentului grav, din Irak.

„Am avut nevoie si am vrut sa merg mai departe”, spune el. „Am vrut sa fac ceva pentru toti ceilalti care au fost raniti. „Nu vreau sa fiu ajutat. Vreau sa ajut eu alţi oameni. Nu vreau sa credeti ca nu sunt recunoscator, dar … intelegeti,” spune el, „chiar vreau sa fiu în masura sa ajut oamenii.”

Comentati?